BitDefender, producătorul autohton de soluţii de securitate IT, a lansat astăzi oficial în România noua suită de produse de securitate, BitDefender 2010, în limba română.

Printre principalele noutăţi se remarcă scanarea antivirus optimizată, o nouă tehnologie inovatoare de detecţie a ameninţărilor informatice, numită Active Virus Control, precum şi un sistem îmbunătăţit de mentenanţă şi backup.

Metoda de scanare optimizată nu mai scanează fişierele deja cunoscute ca fiind sigure. Astfel, timpul de scanare se reduce până la jumătate faţă de versiunile anterioare şi gradul de utilizare a  resurselor calculatorului scade.

Tehnologia Active Virus Control monitorizează în timp real toate aplicaţiile active şi le blochează pe cele cu comportament suspect. Astfel este asigurată protecţia împotriva viruşilor noi şi a variantelor de viruşi încă necunoscute.

„Versiunea anterioară s-a clasat în mod constant între primele trei din lume în urma a peste 30 de teste internaţionale de profil. Prin adăugarea de noi funcţionalităţi şi îmbunătăţirea tehnologiilor proprietare, BitDefender doreşte să răspundă celor mai exigente nevoi ale clienţilor săi”, a declarat Bogdan Dumitru, CTO BitDefender.

Bit Defender este liderul pieţei româneşti de securitate IT, înregistrând în anul 2009 o cotă de piaţă de circa 40% raportată la o piaţă a aplicaţiilor antivirus estimată la circa 10 milioane de euro.

Utilizatorii versiunilor anterioare (versiunile 2008 şi 2009) beneficiază de upgrade gratuit la noua versiune pe durata perioadei de licenţiere.