Lichiditatea tranzactiilor se mentine la valori foarte ridicate pentru Bursa din Bucuresti, dar o buna parte se datoreaza tranzactiilor raportate pe piata Deal, care au insumat in saptamana analizata peste 54,7 milioane lei. Surprinde pretul la care au fost incheiate aceste tranzactii, cu mult sub pretul de tranzactionare in piata principala a Bursei. Daca la transferurile pentru SIF cel mai probabil a fost o consolidare a conturilor unui investitor, tranzactiile cu SIF Moldova fiind realizate intre 1,69 si 1,7 lei/actiune in sedinta de luni, iar cele cu SIF Oltenia intre 1,98 si 2,03 lei in sedintele de luni si joi, nu acelasi lucru putem spune despre tranzactiile cu Rompetrol Rafinare, unde nu exista o limita maxima de detinere ca in cazul SIF-urilor. Cele doua tranzactii cu peste 243 milioane si 199 milioane actiuni au fost raportate la pretul de 0,113, respectiv 0,114 lei/actiune, fata de 0,121 lei care este pretul de inchidere pentru actiunile RRC din finalul saptamanii.




Indicele BET a castigat saptamanal peste 2,8%, iar valoarea maxima inregistrata in aceasta saptamana, de 6.516 puncte, s-a apropiat foarte mult de valoarea maxima istorica din sedinta din 25 februarie, de 6.525 puncte. Dupa evolutia excelenta din primele doua sedinte ale saptamanii analizate, cand indicele BET FI a castigat 3,01%, respectiv 5,11%, a urmat o stabilizare a acestui indice, doua din ultimele trei sedinte fiind incheiate in scadere.




Informatiile aparute in perioada analizata au determinat o evolutie foarte buna a cursului pentru actiunile emise de Sinteza Oradea si Oltchim Ramnicu Valcea. Anuntul privind desfiintarea PAS-ului pentru Sinteza Oradea a determinat aprecierea cursului cu maximul permis de sistemul de tranzactionare in ultimele doua sedinte, pana la 0,3070 lei, pretul de inchidere al saptamanii, iar informatiile potrivit carora PKN este interesat de preluarea combinatului Oltchim au adus un castig saptamanal de peste 20,9% pentru actionarii acestei societati.




Noi maxime de tranzactionare pentru ultimele luni s-au inregistrat pentru actiunile emise de Banca Transilvania si BRD-GSG. In sedinta de miercuri, volumul de actiuni TLV tranzactionat a fost foarte ridicat, de peste 15 milioane actiuni, precedentul maxim fiind inregistrat in martie. Pretul de inchidere al saptamanii a fost de 1,15 lei/actiune, in crestere saptamanala cu 8,5%. Cotatia actiunilor BRD a atins miercuri un nou maxim istoric, la nivelul de 13,6 lei/actiune, dar ulterior a scazut, revenind in zona “obisnuita” a ultimelor patru-cinci saptamani.




Turbomecanica a deschis seria de raportari financiare aferente primelor noua luni. Profitul obtinut in primele noua luni ale acestui an este de peste zece milioane lei, in crestere cu 12% fata de valoarea corespunzatoare din 2004, in timp ce cifra de afaceri a inregistrat o crestere de 17 procente. Profitul pe actiune aferent ultimelor 12 luni devine 1,18 lei, care la pretul curent de tranzactionare conduce la o valoare buna a indicatorului PER, de 9,3. Istoric, s-a observat ca in ultimul trimestru se obtine un profit foarte bun, in general peste 50% din profitul anual.

Evolutia Indicelui bursier BET

Valoare 6.451,95
Variatie 31 dec. 04 47,82%
Variatie 30 sept. 05 3,35%
Variatie saptamanala 2,81%

*) prognoza 1 noiembrie 2005

Evolutia indicelui CAPITAL 15

Valoare 612,39
Variatie 31 dec. 04 117,47%
Variatie 30 sept. 05 12,93%
Variatie saptamanala 7,56%

*)prognoza 1 noiembrie 2005

Evolutia indicelui Rasdaq C

Valoare 1.702,16
Variatie 31 dec. 04 -4,33%
Variatie 30 sept. 05 1,28%
Variatie saptamanala 0,40%

*)prognoza 1 noiembrie 2005

Evolutia indicelui BET FI

Valoare 38.130,26
Variatie 31 dec. 04 120,54%
Variatie 30 sept. 05 11,09%
Variatie saptamanala 6,86%

*)prognoza 1 noiembrie 2005

TOPUL CELOR MAI VANDUTE ACTIUNI

Rompetrol Rafinare Constanta a fost cel mai lichid emitent al perioadei analizate, totalizand tranzactii de 70,099 milioane lei (23,2% din totalul bursier). Mai bine de 71,6% din totalul tranzactiilor cu titluri RRC a fost reprezentat de schimburile realizate pe piata Deal (50,2 milioane lei).


Variatie saptamanala 4,31%
Nr. actiuni tranz. (mil) 608
Pret minim 0,1160
Pret maxim 0,1230

*) prognoza 1 noiembrie 2005

TOPUL CELOR MAI BUNE EVOLUTII DE PRET

Pe fondul anuntului privind desfiintarea PAS-ului, pretul actiunilor Sinteza SA a crescut timp de doua zile consecutiv cu maximul permis de sistem. Se speculeaza existenta unor investitori importanti interesati sa-si majoreze cota de detinere in companie cu aceasta ocazie.


Variatie saptamanala 25,82%
Nr. actiuni tranz. (mil) 840.428
Pret minim 0,2300
Pret maxim 0,3070

*) prognoza 1 noiembrie 2005

TOPUL CELOR MAI SLABE EVOLUTII DE PRET

Scaderea puternica a cursului de tranzactionare pentru actiunile Vel Pitar poate fi determinata de aprecierea cu peste 50% in saptamana precedenta. Volumul zilnic tranzactionat a scazut constant incepand cu sedinta de marti, la finalul saptamanii tranzactionandu-se doar 19 mii de actiuni.

Variatie saptamanala -20,91%
Nr. actiuni tranz. (mil) 228.369
Pret minim 1,6800
Pret maxim 2,0000

*) prognoza 1 noiembrie 2005

TOPUL CELOR MAI VANDUTE ACTIUNI (14.10-21.10)

Companie Valoare (mld. lei)
RRC 70,10
SIF2 44,74
SIF5 34,93
TLV 33,96
SNP 28,91

TOPUL CELOR MAI BUNE EVOLUTII DE PRET (14.10-21.10)

Companie Variatie
STZ

25,82%

OLT 20,97%
SIF2 8,88%
TLV

8,49%

SIF1 8,43%

TOPUL CELOR MAI SLABE EVOLUTII DE PRET (14.10-21.10)

Companie Variatie
VEL

-20,91

%

ASP -12,37%
CRB -8,24%
IMP

-8,20%

MEF

-6,25%