Grecia și România: Un dezastru în pregătire sau efect de domino?

Acesta este si mesajul de alarma al presedintelui, in recenta declaratie: “Romania nu poate plati la nesfarsit indeciziile liderilor din zona euro”. Declaratia politica a suprins pe multi din cei care nu au inca toate detaliile cu privire la ce se discuta in aceste zile la Bruxelles, in spatele usilor inchise. Singura mea mirare este unde este Primul Ministru al Romaniei in aceasta dezbatere – momentan dansul se remarca printr-o tacere totala. Stiu doar unde vor fi in urmatoarele zile Angela Merkel si Nicholas Sarkozy : in discutii prelungite pentru un fond European de salvare care ar putea ajunge pana la 1.000 de miliarde de euro. Pentru a repeta lucruri stiute de economisti, dar care nu sunt famliare pentru oameni obisnuiti, intreaga criza economica mondiala, din anul 2008, a avut sistemul bancar in centru. Prabusirea Lehman Brothers s-a datorat mai multor cauze, printre care erori mari de reglementare, insa cea mai importanta dinntre cauze a fost detinerea de catre banca a unui portofoliu incomprehensibil de vehicule speciale cu datorii gajate cu ipoteci pe case – in conditiile in care pretul acelor case a scazut vertiginos si in conditiile in care capitalul bancii devenise insuficient. Fragilitatea bancilor pe plan mondial a fost “reparata” prin transferuri imense de la nivelul statelor suverane, considerandu-se ca unele banci sunt prea mari pentru faliment, sau altfel spus, daca s-ar prabusi ar antrena un efect economic in lant care ar fi catastrofic pentru economia lumii. Astfel, fragilitatea si datoriile bancilor s-a transformat in fragilitatea si datoria unor state suverane. Este necesar a spune raspicat ca aceasta fragilizare nu a fost acceptata doar de dragul bancilor: activele toxice, cu valori in scadere au fost vandute investitorilor si fondurilor de pensii, in pachete atractive, cu fundite cu tot. Daca nu se ajutau bancile, se prabusea implicit o parte din valoarea fondurilor de pensii. Bancile care in trecut preluau si ele o parte din riscul tranzactiilor au devenit in urma dereglementarii niste vehicole pentru impachetat si reimpachetat produse financiare care au devenit atat de complexe incat nu mai puteau fi intelese nici macar de cei care se indeletniceau cu impachetarea.  Acum, a venit nota de plata.

Ce se poate intampla? – prima etapa

Nota de plata nu vine in mod egal la toata lumea. Cand pietele lumii devin mai putin lichide (citeste: investitori mari decid sa nu mai investeasca, sau, precum George Soros sa isi tina banii in lichiditati), cei care au cel mai mult de suferit sunt, in ordine: cei fara rang de investitie (investment grade), in continuare cei care au acest rang, iar apoi cei care sunt la limita. Din aceasta ultima categorie face parte Grecia si Romania, dar si alte state din zona. Desi efectele unei crize de lichiditate pot fi dramatice, profilul fiecarei tari inca conteaza. Grecia, cu o datorie care va ajunge la aproximativ 160% din PIB are un profil periculos, la fel ca toate tarile care depasesc economia cu datoria pe care o au. O astfel de tara este si Italia, motiv pentru mai marii Europei sa il urecheze pe Berlusconi in aceste zile.

Efectul unei “prabusiri” a Greciei, sau chiar si al unei restructurari neglijente a datoriei pot fi imense. Acum cateva luni, ar fi fost inca posibil sa se restructureze data la care aceste datorii deveneau scadente si aceasta data sa fie impinsa in viitor (de exemplu, in loc ca Grecia sa plateasca o datorie anul viitor, sa o plateasca peste 10 ani). Aceasta intelegere ar fi permis creditorilor sa pastreze iluzia ca investitia lor nu s-a prabusit in valoare si Greciei sa pastreze iluzia ca nu a ajuns intr-o situatie in care sa nu isi plateasca datoria. Ajustarile de dobanda s-ar fi facut la mica intelegere dar bucata numita de banchieri “principal”, adica exact suma de bani pe care o ai de dat inapoi, daca extragi speze si dobanzi in plus, ar fi fost data inapoi celor care detineau datorie greceasca. Acum, insa, nesiguranta din piete a impins in sus atat costul unei noi restructurari, cat si probabilitatea unui faliment, judecata de pietele financiare (citeste: alti banchieri).

Efectele de “runda a doua”

O eventuala prabusire brusca (nu imposibila, dar mai putin probabila decat o restructurare “cu cantec”, care ramane cea mai probabila si mai fezabila optiune) ar insemna in primul rand o taiere importanta pentru detinatorii de datorie, sau un ras, tuns, frezat – in engleza haircut. Asta inseamna ca pentru fiecare 100 de euro de datorie greceasca detinuta, investitorul isi recupereaza doar 60 de euro – sau cum se discuta mai nou, doar 40 de euro. Dezastrul este mult mai mare decat apare din diferenta de 40-60 de euro tradusa din exemplul simplu de mai sus. Odata ce se recunoaste falimentul, imposibilitatea platii datoriilor (default), regulile de prudentialitate ale bancilor obliga la contabilizarea acestor datorii ca “datorii proaste” si scoaterea unor sume din capitalul social al bancilor, aproximativ echivalenta cu diferenta dintre valoarea noua de piata a acestor active si valoarea lor initiala.

Efectul imediat este asupra detinatorilor de datorie, adica asupra bancilor europene in primul rand. Un articol din Wall Street Journal ce prelua date de la Bank of International Settlements avea in vedere, acum cateva luni o expunere de $119 miliarde doar pe imprumuturi catre corporatii grecesti si alte $900 de miliarde de dolari expunere la datorii suverane din Grecia, Portugalia si Spania, toate trei vulnerabile, chair daca intr-o proportie diferita. Socul unei prabusiri financiare are de asemenea consecinte dintre cele mai nefaste: fuga investitorilor din zona respectiva de investitii catre zone mai sigure (franc elvetian, aur, expunere pe diverse metale) si “inchiderea” robinetelor de lichiditate. Tradus, acest lucru inseamna ca guvernul Greciei nu s-ar mai putea imprumuta de pe piata libera. Acelasi lucru s-ar aplica si altor guverne, cum este cel al Romaniei, daca criza ar fi severa. Chiar daca nu ar fi, Romania ar putea constata ca se imprumuta foarte greu sau ca nu se poate imprumuta deloc de pe piata libera. Aceasta zona de incertitudine are si o zona irationala, pentru ca investitorii sunt in mod demonstrabil prea optimisti inaintea prabusirilor si ultrapesimisti dupa un eventual asemenea eveniment.

Ca un efect de domino, efectele amintite legate de bancile europene pot subrezi stabilitatea sistemelor bancare din tarile respective – a se vedea alarma data de scaderea brusca a actiunilor Societe Generale din saptamanile trecute. Franta are un interes direct, Credit Agricole fiind banca ce detine Emporiki Bank, de exemplu. Orice “ras, tuns, frezat” al creditorilor private inseamna si o “radere” a balantei contabile si o subrezire semnificativa a acestei banci. Acelasi efect pentru Societe Generale. Per total, fenomenul inseamna inclusiv o eventuala subrezire pana la punctual in care banca ar trebui, potential, sustinuta de stat sau vanduta unui competitor mai puternic (soarta Merril Lynch, impinsa in bratele Bank of America in 2008).

Efectele sunt aplificate de noile reguli contabile mondiale (IFRS), care intra in vigoare si in Romania in 2012. Gandite initial, in vremuri bune, ca o modalitate comuna de raportare financiara, implementarea acestor standard se face in momentul cel mai prost cu putiinta, cel putin pentru Romania, dar nu numai. Pentru a nu intra in prea multe detalii, aceste reguli contabile contin un element de “valoare de piata” a tututor bunurilor detinute de banca. Daca valoarea proprietatilor a scazut, scade si portofoliul bancii care poate fi luat in considerare, si ca atare cresc nevoile de lichiditate. Daca bondurile Greciei din portofoliu sunt socotite cu o valoare de 100% si piata spune ca ele valoreaza 60%, 40% trebuie scazut si inlocuit cu cash. Aplicarea acestor reguli in acest moment, simultan, accentueaza dezechilibrele sistemice dintr-un motiv contabil. In plus, tratamentul produselor exotice schimbate de banci pana la epuizare – asa numitele derivative – se schimba odata cu aceste reguli.

Efectele asupra statelor suverane

O catastrofa bancara cum este cea descrisa mai sus nu poate lasa statele suverane neatinse. Mecanismele sunt multiple: in primul rand bancile care au probleme cu capitalul trebuie sa aduca bani de undeva. Cum e greu sa iei bani de pe piata, se pot extrage bani din filialele din Romania, de exemplu. De aceea presedintele a insistat, in discutia cu Barosso, pentru nerepatrierea banilor din Romania. Interlocutorul este insa gresit: 8 banci au fost de acord sa isi mentina expunerea pe Romania doar la rugamintea Fondului Monetar International si a Uniunii Europene, sub conditiile dure ale unui acord FMI, care devine central pentru politica economica. Ramane de vazut daca bancile vor fi de acord sa faca aceeasi operatiune acum, in conditiile in care se cunoaste tendinta bine impamantenita a politicianului roman de a mai da cate o ciozvarta electoratului inainte de alegeri.