Grecia și România: Un dezastru în pregătire sau efect de domino?

Acesta este si mesajul de alarma al presedintelui, in recenta declaratie: “Romania nu poate plati la nesfarsit indeciziile liderilor din zona euro”. Declaratia politica a suprins pe multi din cei care nu au inca toate detaliile cu privire la ce se discuta in aceste zile la Bruxelles, in spatele usilor inchise. Singura mea mirare este unde este Primul Ministru al Romaniei in aceasta dezbatere – momentan dansul se remarca printr-o tacere totala. Stiu doar unde vor fi in urmatoarele zile Angela Merkel si Nicholas Sarkozy : in discutii prelungite pentru un fond European de salvare care ar putea ajunge pana la 1.000 de miliarde de euro.
Pentru a repeta lucruri stiute de economisti, dar care nu sunt famliare pentru oameni obisnuiti, intreaga criza economica mondiala, din anul 2008, a avut sistemul bancar in centru. Prabusirea Lehman Brothers s-a datorat mai multor cauze, printre care erori mari de reglementare, insa cea mai importanta dinntre cauze a fost detinerea de catre banca a unui portofoliu incomprehensibil de vehicule speciale cu datorii gajate cu ipoteci pe case – in conditiile in care pretul acelor case a scazut vertiginos si in conditiile in care capitalul bancii devenise insuficient. Fragilitatea bancilor pe plan mondial a fost “reparata” prin transferuri imense de la nivelul statelor suverane, considerandu-se ca unele banci sunt prea mari pentru faliment, sau altfel spus, daca s-ar prabusi ar antrena un efect economic in lant care ar fi catastrofic pentru economia lumii. Astfel, fragilitatea si datoriile bancilor s-a transformat in fragilitatea si datoria unor state suverane. Este necesar a spune raspicat ca aceasta fragilizare nu a fost acceptata doar de dragul bancilor: activele toxice, cu valori in scadere au fost vandute investitorilor si fondurilor de pensii, in pachete atractive, cu fundite cu tot. Daca nu se ajutau bancile, se prabusea implicit o parte din valoarea fondurilor de pensii. Bancile care in trecut preluau si ele o parte din riscul tranzactiilor au devenit in urma dereglementarii niste vehicole pentru impachetat si reimpachetat produse financiare care au devenit atat de complexe incat nu mai puteau fi intelese nici macar de cei care se indeletniceau cu impachetarea.  Acum, a venit nota de plata.

Ce se poate intampla? – prima etapa

Nota de plata nu vine in mod egal la toata lumea. Cand pietele lumii devin mai putin lichide (citeste: investitori mari decid sa nu mai investeasca, sau, precum George Soros sa isi tina banii in lichiditati), cei care au cel mai mult de suferit sunt, in ordine: cei fara rang de investitie (investment grade), in continuare cei care au acest rang, iar apoi cei care sunt la limita. Din aceasta ultima categorie face parte Grecia si Romania, dar si alte state din zona. Desi efectele unei crize de lichiditate pot fi dramatice, profilul fiecarei tari inca conteaza. Grecia, cu o datorie care va ajunge la aproximativ 160% din PIB are un profil periculos, la fel ca toate tarile care depasesc economia cu datoria pe care o au. O astfel de tara este si Italia, motiv pentru mai marii Europei sa il urecheze pe Berlusconi in aceste zile.

Efectul unei “prabusiri” a Greciei, sau chiar si al unei restructurari neglijente a datoriei pot fi imense. Acum cateva luni, ar fi fost inca posibil sa se restructureze data la care aceste datorii deveneau scadente si aceasta data sa fie impinsa in viitor (de exemplu, in loc ca Grecia sa plateasca o datorie anul viitor, sa o plateasca peste 10 ani). Aceasta intelegere ar fi permis creditorilor sa pastreze iluzia ca investitia lor nu s-a prabusit in valoare si Greciei sa pastreze iluzia ca nu a ajuns intr-o situatie in care sa nu isi plateasca datoria. Ajustarile de dobanda s-ar fi facut la mica intelegere dar bucata numita de banchieri “principal”, adica exact suma de bani pe care o ai de dat inapoi, daca extragi speze si dobanzi in plus, ar fi fost data inapoi celor care detineau datorie greceasca. Acum, insa, nesiguranta din piete a impins in sus atat costul unei noi restructurari, cat si probabilitatea unui faliment, judecata de pietele financiare (citeste: alti banchieri).

Efectele de “runda a doua”

O eventuala prabusire brusca (nu imposibila, dar mai putin probabila decat o restructurare “cu cantec”, care ramane cea mai probabila si mai fezabila optiune) ar insemna in primul rand o taiere importanta pentru detinatorii de datorie, sau un ras, tuns, frezat – in engleza haircut. Asta inseamna ca pentru fiecare 100 de euro de datorie greceasca detinuta, investitorul isi recupereaza doar 60 de euro – sau cum se discuta mai nou, doar 40 de euro. Dezastrul este mult mai mare decat apare din diferenta de 40-60 de euro tradusa din exemplul simplu de mai sus. Odata ce se recunoaste falimentul, imposibilitatea platii datoriilor (default), regulile de prudentialitate ale bancilor obliga la contabilizarea acestor datorii ca “datorii proaste” si scoaterea unor sume din capitalul social al bancilor, aproximativ echivalenta cu diferenta dintre valoarea noua de piata a acestor active si valoarea lor initiala.

Efectul imediat este asupra detinatorilor de datorie, adica asupra bancilor europene in primul rand. Un articol din Wall Street Journal ce prelua date de la Bank of International Settlements avea in vedere, acum cateva luni o expunere de $119 miliarde doar pe imprumuturi catre corporatii grecesti si alte $900 de miliarde de dolari expunere la datorii suverane din Grecia, Portugalia si Spania, toate trei vulnerabile, chair daca intr-o proportie diferita. Socul unei prabusiri financiare are de asemenea consecinte dintre cele mai nefaste: fuga investitorilor din zona respectiva de investitii catre zone mai sigure (franc elvetian, aur, expunere pe diverse metale) si “inchiderea” robinetelor de lichiditate. Tradus, acest lucru inseamna ca guvernul Greciei nu s-ar mai putea imprumuta de pe piata libera. Acelasi lucru s-ar aplica si altor guverne, cum este cel al Romaniei, daca criza ar fi severa. Chiar daca nu ar fi, Romania ar putea constata ca se imprumuta foarte greu sau ca nu se poate imprumuta deloc de pe piata libera. Aceasta zona de incertitudine are si o zona irationala, pentru ca investitorii sunt in mod demonstrabil prea optimisti inaintea prabusirilor si ultrapesimisti dupa un eventual asemenea eveniment.

Ca un efect de domino, efectele amintite legate de bancile europene pot subrezi stabilitatea sistemelor bancare din tarile respective – a se vedea alarma data de scaderea brusca a actiunilor Societe Generale din saptamanile trecute. Franta are un interes direct, Credit Agricole fiind banca ce detine Emporiki Bank, de exemplu. Orice “ras, tuns, frezat” al creditorilor private inseamna si o “radere” a balantei contabile si o subrezire semnificativa a acestei banci. Acelasi efect pentru Societe Generale. Per total, fenomenul inseamna inclusiv o eventuala subrezire pana la punctual in care banca ar trebui, potential, sustinuta de stat sau vanduta unui competitor mai puternic (soarta Merril Lynch, impinsa in bratele Bank of America in 2008).

Efectele sunt aplificate de noile reguli contabile mondiale (IFRS), care intra in vigoare si in Romania in 2012. Gandite initial, in vremuri bune, ca o modalitate comuna de raportare financiara, implementarea acestor standard se face in momentul cel mai prost cu putiinta, cel putin pentru Romania, dar nu numai. Pentru a nu intra in prea multe detalii, aceste reguli contabile contin un element de “valoare de piata” a tututor bunurilor detinute de banca. Daca valoarea proprietatilor a scazut, scade si portofoliul bancii care poate fi luat in considerare, si ca atare cresc nevoile de lichiditate. Daca bondurile Greciei din portofoliu sunt socotite cu o valoare de 100% si piata spune ca ele valoreaza 60%, 40% trebuie scazut si inlocuit cu cash. Aplicarea acestor reguli in acest moment, simultan, accentueaza dezechilibrele sistemice dintr-un motiv contabil. In plus, tratamentul produselor exotice schimbate de banci pana la epuizare – asa numitele derivative – se schimba odata cu aceste reguli.

Efectele asupra statelor suverane

O catastrofa bancara cum este cea descrisa mai sus nu poate lasa statele suverane neatinse. Mecanismele sunt multiple: in primul rand bancile care au probleme cu capitalul trebuie sa aduca bani de undeva. Cum e greu sa iei bani de pe piata, se pot extrage bani din filialele din Romania, de exemplu. De aceea presedintele a insistat, in discutia cu Barosso, pentru nerepatrierea banilor din Romania. Interlocutorul este insa gresit: 8 banci au fost de acord sa isi mentina expunerea pe Romania doar la rugamintea Fondului Monetar International si a Uniunii Europene, sub conditiile dure ale unui acord FMI, care devine central pentru politica economica. Ramane de vazut daca bancile vor fi de acord sa faca aceeasi operatiune acum, in conditiile in care se cunoaste tendinta bine impamantenita a politicianului roman de a mai da cate o ciozvarta electoratului inainte de alegeri.

In al doilea rand, probleme sistemice cu sectorul bancar vor forta tarile sa intervina in acest sector, fie direct, prin intrarea in actionariatul bancilor pentru a le proteja de faliment. De exemplu, situatia actiunilor Royal Bank of Scotland dupa ce au fost preluate de guvern si s-au anuntat pierderile bancii in 2009 a fost dramatica – o scadere a actiunilor de peste 90%. Bancile europene inca nu au ajuns in aceeasi situatie, insa se poate prevedea cu usurinta un astfel de scenariu pentru banci expuse la datoria greceasca, de exemplu Dexia. Chiar si in situatia in care bancile nu ar avea nevoie de prea mult capital pentru a se “repara” , ele au o problema reala, avand in vedere scaderea economica: nu mai au atat de multi clienti pentru credite si chiar daca ar avea nu mai sunt dispusi sa cheltuie foarte multi bani pe business-uri care poate sunt sustinute cu terenuri sau alte proprietati a caror valoare ar putea scadea.

In al treilea rand, statele nu vor avea doar problema sustinerii bancilor, vor avea ele insele probleme pentru emiterea de emisiuni de datorii. Intr-o piata ilichida, nu ar mai fi nimeni interesat in a prelua datoria unui stat ca Romania. Iar daca totusi, prin absurd, s-ar gasi investitori, dobanda ceruta nu va mai fi sub nicio forma cea de la ultimul Eurobond de 1 miliard de euro. Pentru a vedea “anvergura” unor mari finantisti romani, merita spus ca Ministerul de Finante croncanea prin februarie 2010 ca vrea sa renunte la 3,5 miliarde de euro din banii oferiti de Fondul Monetar International. In masura in care situatia din Grecia s-ar agrava, Romania va avea foarte mari probleme cu atragerea banilor private pentru Trezoreria Statului. De aceea, daca ar exista un program de management al datoriei, atragerea fondurilor ar fi trabuit gandita pe termen lung si executata cat de curand posibil, chiar avand in vedere riscul puternic de a nu acoperi emisiunea anuntata de datorie (acest risc ar putea fi atenuat prin anuntarea unui pachet flexibil, in care statul ar absorbi orice suprasubscirere a emisiunii de bonduri).

Aceasta situatie este oarecum independenta de agravarea situatiei externe, de existent unui an electoral. Din nefericire, o buna parte din masurile de restructurare in economie nu au fost luate – de genul privatizarilor sau listarilor societatilor de stat, imbunatatirii colectarii si aducerii sub control a cheltuielilor. Zonele care sunt aduse sub un relativ control – cum ar fi zona pensiilor sau a salariilor, nu sunt realizate printr-o reforma structurala a respectivelor sectoare, ci prin masuri administrative de plafonare, respectiv taiere ca la croitor. Ramane de vazut in ce masura un al treilea an de astfel de masuri ar fi suportabil pentru o populatie saracita, fara orizont de iesire din criza.

Finalul – Decontarea cheltuielilor de catre oamenii obisnuiti 
Efectele imediate,insa, derivate din parametrii macro, arata o crestere a imprumuturilor, apropierea momentului in care incepem sa rambursam banii FMI –ului (sau ne imprumutam pentru a plati datoriile inapoi, o spirala incredibila pentru o tara care a pornit in 1989 cu zero datorii) si ca atare o contractare si mai mare pentru buget. Contractare bugetara inseamna cel mai probabil inghetarea salariilor si pensiilor, daca nu exista pericolul chiar al reluarii palavragelii cu reducerea numarului de bugetari. Inseamna amanarea unor investitii mari, pentru ca aceasta este modalitatea contabila, fara cap, in care ne echilibram noi in ultimii 21 de ani. Ba mai mult, inseamna taierea unor cheltuieli in zonele in care ar trebui mentinute, gen cercetare si cultura – esentiale pentru fiinta si viitorul unui popor.

Pe termen mediu, efectele unei influente a unei crize grecesti ar insemna ca vom ajunge din nou la stadiul din 2008 in anul 2013-2014, ceea ce inseamna o stagnare intr-o perioada foarte importanta pentru economia romaneasca, o perioada care ar trebui sa fie una de convergenta reala cu Uniunea Europeana, pentru a pregati aderarea la euro. In fapt, decalajele se vor mari, cresterea in aceasta perioada, daca va exista va fi anemica, iar surplusul economiei se va duce catre plata datoriilor. Pe sleau, inseamna ca romanul mediu, statistic, de 2012 o va duce la fel de prost ca in 2011 si in 2010, va sta pe loc in timp ce restul lumii va creste abia-abia, palpaind.

Pe termen lung, Romania ramane cu probleme structurale majore, nerezolvate. Ramane cu un sector public supradimensionat, care nu este asezat structural asa cum ar trebui,  nefiind atins decat de masuri administrative agresive : reducerea cu 25% a salariilor si inlocuirea doar a unui om din sapte. Raman grave probleme pentru sistemul de pensii, singurul din lume in care numarul pensionarilor depaseste cu mult numaru contributorilor. In plus, ramane problema fundamentala a Romaniei, aceea de a avea prea putini oameni angajati in economie – zona neactiva din zona rurala nu face decat sa ramana din ce in ce mai mult in urma. Este posibil ca toti acesti factori, asociati cu lipsa de credibilitate a guvernului sa insemne, de asemenea, o continuare dramatica a scaderii nivelului de investitii straine in Romania. Un oficial BNR amintea zilele trecute de scaderea cu aproape 80% de la inceputul anilor ‘90 si de 14% de la sfarsitul anilor ’90. Tradus pentru oameni: nesiguranta si leafa proasta pentru bugetari, pensii inexistente sau imposibil de mici peste 10 ani, erodarea pensiilor intre timp prin nemajorare si efectul inflatiei si ramanere in urma pentru populatia rurala.

In plus, romanii se vor confrunta cu alte probleme, in cascada. Cei mai saraci vor fi loviti daca exista inflatie si majorare de preturi, in special la utilitati. Cei cu venituri medii vor fi loviti datorita ratelor in euro de la banci si imposibilitatea de a le plati. Cei cu venituri mari si antreprenorii nu vor mai avea de la cine sa ia credite si vor avea afaceri stagnante sau in cadere libera. Singurii angajati care se vor bucura in perioada urmatoare, ca si in ultimii doi ani – sunt lichidatorii care vor face avere. Salariile vor avea o putere de cumparare redusa, va crestere probabil numarul firmelor care propun angajatilor varianta muncii la negru, iar comertul la negru va inflori – de la cumpararea de tricouri chinezesti din bazarele asiaticilor pana la continuarea evaziunii fiscale in zone precum sectorul de panificatie.

Este important de mentionat si ce se va intampla cu Fiscul, in aceste vremuri tulburi. In primul rand, vor creste numarul de controale pentru a-si face planurile de venituri, care vor fi sub o monitorizare a tuturor demnitarilor de rang inalt, cum se intampla de obicei. In al doilea rand, corelativ, va creste exploziv coruptia, spaga, proportional cu cresterea importantei institutiei. In al treilea rand, va continua brambureala in rambursarile de TVA, in lipsa unui sistem transparent si verificabil. In al patrulea rand, fiscul va amana din nou implementarea unor sisteme modern propuse de Banca Mondiala, mai ales ca inainte de alegeri se va pogori din nou o veselie a contributiilor pe de o parte si a contractelor si a rambursarilor de TVA pe de alta parte. Colectarea  din 2012 va ramane la acelasi nivel, crescand cu maximum 5% comparativ cu 2011 – asta in cazul fericit in care va urca.

Costurile suplimentare pentru firme vor insemna concedieri, imposibilitatea de reinnoire a unor credite, investitii putine, locuri de munca concentrate in zone putin atractive si chiar inchiderea unor investitii de anvergura, cum a fost cazul Nokia. Salariile din zona private vor ramane sub presiune, piata muncii va ramane dezechilibrata. Singurul punct pozitiv in acest domeniu este sublinierea faptului ca restructurarea in sectorul privat a crescut productivitatea, spre deosebire de ceea ce s-a intamplat in sectorul de stat. Totusi, salariatii nu pot fi multumiti doar cu atata lucru.

Concluzia: anul 2012 nu vine cu bucurii, ci cu restristi multiple – pregatiti-va!