Preturile afișate pe site reprezintă prețurile medii în stații.
Un litru de euroluk 95 costă acum 5,72 lei, în timp ce ecto 98 a ajuns la 6,22 lei de 6,07 lei.
Cea mai ieftină motorină costă acum 5,89 lei, preț în creștere de la 5,87, iar cel mai scump sortiment de diesel a ajuns la 6,20 lei, în creștere masivă de la nivelul de 6,04 de lei cât era la 24 februarie. 
Lukoil a modificat prețurile carburanților îla finalul lunii februarie cu 12 bani în două etape: prima dată cu 3 bani, iar a doua oară cu 9 bani, aceasta fiind cea de-a treia scumpire în ultimele săptămâni.
Analiştii grupului Erste au realizat o estimare conform căreia preţul petrolului va atinge un nou nivel record, preţul mediu al ţiţeiului în următoarele 12 luni fiind estimat la 123 dolari/baril, fapt care va conduce la scumpirea carburanţilor şi va afecta economia, mai ales în Europa.
Conform experţilor Erste, intensificarea crizei din Iran ar putea ridica preţul ţiţeiului la 150-200 de dolari/baril. Acesta este doar unul dintre motivele care i-a determinat pe cei de la Erste să previzioneze un nou record al preţului ţiţeiului.
De exemplu, anul trecut preţul mediu al ţiţeiului Brent a fost de 111 dolari/baril, preţ care a doborât chiar şi anul 2008, atunci când s-a înregistrat pentru câteva zile cea mai mare cotaţie a petrolului, de 148 dolari/baril.