Conform studiului pe care l-au publicat recent în revista ”Nutrients”, cofeina, polifenolii și alți compuși ai cafelei ar putea contracara stresul oxidativ din ficat, informează Medicalnewstoday.

Sponsorizat de Institutul de Informații Științifice asupra Cafelei (ISIC), studiul s-a bazat pe mostre de urină, pe lângă datele auto-raportate. Acest lucru a permis experților să detecteze nivelurile de cofeină și de compuși non-cofeină.

„Factorii de risc pentru NAFLD și diabetul de tip 2 sunt congruenți și includ obezitatea, hipertrigliceridemia, rezistența la insulină și inflamația, atât a ficatului, cât și a țesuturilor adipoase”, a declarat autorul studiului, medicul John Griffith Jones, cercetător la Centrul de neuroștiință și biologie celulară de la Universitatea din Coimbra, Portugalia.

Obezitate, diabet și boli hepatice

Schimbările în stilul de viață și alimentația dezechilibrată au dus la rate mai mari de obezitate în toată lumea. Un articol din Nature Reviews Cardiology susține că excesul de grăsime corporală este „cel mai puternic factor de risc pentru dezvoltarea diabetului”. Diabetul zaharat de tip 2 apare atunci când organismul nu poate produce sau utiliza hormonul insulină, așa cum ar trebui. Această afecțiune crește nivelul de glucoză din sânge, astfel încât zahărul care furnizează energie nu poate ajunge la celule.

Boala ficatului gras nealcoolic este strâns legată de obezitate, rezistență la insulină și diabet de tip 2. Boala apare atunci când se acumulează prea multă grăsime în ficat, o consecință din ce în ce mai frecventă a activității fizice insuficiente și a unei
alimentații nesănătoase.

Efectele metaboliților din cafea

În ultimii ani, cercetătorii au dezvoltat metode pentru măsurarea compușilor cafelei din urină și din alte fluide corporale. În alte studii, metaboliții cafelei, produși secundari ai descompunerii cafelei în organism, au fost asociați cu un risc mai scăzut de diabet de tip 2, posibil prin modularea metabolismului lipidelor (grăsimilor) în organism.

Experții de la Universitatea din Coimbra au explicat că profilul acestor metaboliți „este sensibil la severitatea NAFLD și poate servi ca un marker neinvaziv al expresiei hepatice CYP2E1, un factor important al progresiei bolii ficatului gras”.

Consumul de cafea și severitatea NAFLD

Acest studiu a evaluat screeningul urinar pe un interval de 24 de ore și datele auto-raportate despre consumul de cafea la persoanele cu diabet tip 2. Studiul a implicat 156 de bărbați și femei de vârstă medie – toți erau obezi, iar 98 aveau diabet tip 2. Subiecții au completat un chestionar privind consumul de băuturi și alimente bogate în cofeină, cum ar fi ciocolata.

Cercetătorii au analizat probele de urină pentru cofeină și metaboliți non-cofeină, inclusiv paraxantina, teofilina, acidul p-cumaric, trigonelina și acidul cafeic. De asemenea, au făcut măsurători corporale, au colectat și analizat probe de sânge și au efectuat scanări hepatice. Studiul a indicat că metaboliții cafelei pot ajuta la prevenirea severității bolii ficatului gras.

„Studiul nostru indică faptul că anumite cantități mai mari de cofeină și metaboliți non-cofeină, măsurate în urma colectării urinei, într-un interval de 24 de ore, sunt asociate cu un profil NAFLD mai puțin sever”, a explicat medicul John Griffith Jones.