BCE nu este un creditor în ultimă instanţă al statelor din zona euro
Banca Centrală Europeană „nu este un creditor în ultimă instanţă” al statelor din zona euro, a declarat astăzi José Manuel Gonzalez-Paramo, membru al directoratului instituţiei monetare cu sediul la Frankfurt.
"Actorii pieţelor fac apel la BCE să-şi asume acest rol preocupându-se numai de valoarea nominală a activelor lor şi de necesitatea de a evita pierderile", a declarat responsabilul BCE, într-un discurs rostit la Universitatea Oxford.
Cu privire la programul de cumpărare de obligaţiuni publice pe piaţa secundară, adoptat de către instituţie în luna mai a anului precedent, Gonzalez-Paramo a estimat că "persistă ideile false" pe această temă.
"Acest program este destinat să asigure transmiterea politicii noastre monetare către economia reală pe segmente de piaţă care nu funcţionează", a declarat Gonzalez-Paramo, subliniind că obligaţiunile suverane sunt "cruciale" pentru buna funcţionare a circuitului bancar şi prin urmare, a creditării.
Dacă BCE este gata să intervină prin "acţiuni decisive, (…) într-o perioadă de turbulenţe (…), ar fi fals să se deducă faptul că ea trebuie să fie o instituţie politică însărcinată să conducă economia din zona euro", a adăugat el, subliniind că "guvernele nu trebuie să se aştepte ca ea să finanţeze deficite publice".
Rolul BCE este de a menţine stabilitatea preţurilor, a mai spus el, referindu-se la mandatul instituţiei aşa cum este el definit prin tratatele care se referă la crearea sa.
Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





