Băsescu, propunere incendiară pentru Nicușor Dan! Mesaj clar pentru PNL și USR PLUS. Asta e soluția

Băsescu, propunere incendiară pentru Nicușor Dan! Mesaj clar pentru PNL și USR PLUS. Asta e soluția
Publicat de Valentina Drăgoi la 17 august 2020, 19:04

Propunere incendiară în cursa pentru Primăria Capitalei. Traian Băsescu ia inițiativă. Fostul șef al statului consideră că aceasta este unica soluție. Ce propunere i-a făcut lui Nicușor Dan?

Este vorba despre un tandem de timpul „primar-viceprimar”.

Fostul șef al statului a făcut propunerea, în direct, la Gândul Live. Totodată, acesta a mai precizat că în cazul liderului PMP, Eugen Tomac, a existat o propunere privind trei posturi de ministru pentru partid, la întâlnirea cu premierul Ludovic Orban.

„Cred că și-au făcut o socoteală greșită, au mizat pe slăbiciunea mea, pe care eu nu o am, aceea de a înfrunta o realitate dificilă. Au pus PMP într-o oarecare dificultate, refuzând să accepte alianța în ultima clipă, ceea ce ne-a obligat să ne reorientăm și să participe la alegeri.

La ultima discuție dintre dl. Tomac și Ludovic Orban, după refuzul de a participa PMP la alianța PNL-USR, i s-a propus dl. Tomac să primească 2-3 posturi de ministru. Nu știu ce semnal a fost către PMP, dacă a fost cumva vreo idee că îi convingem să se facă miniștrii în loc să candideze la PMB, a fost o socoteală greșită.

Noi aveam o problemă cu alianța, nu s-a putut face, candidăm singuri și asta e, ne ducem steagul cu mărul pe el”, a spus Băsescu.

I-am prevenit

Traian Băsescu a reamintit faptul că a existat ideea de prevenire în cazul unor socoteli care nu se potriveau, însă rezultatul va fi cel care va da răspunsul corect.

„Ce trebuiau să cedeze? Pentru că discuțiile de 6 luni erau, că vom participa într-o mare alianță de dreapta. La București, PMP a obținut mereu 8-10 procente. Dacă au ajuns la concluzia că se pot lipsi, a fost socoteala lor.

I-am prevenit că astfel de socoteli nu se potrivesc. Vot la partid egal vot la persoană, nu iese același rezultat. Iar Nicușor e matematician, sunt convins că le-a spus lucrul ăsta.

Cred că e greu să continuăm să mai speculăm. PMP are candidat, candidează singur și Dumnezeu cu noi.

Trebuiau să se gândească. Noi nu am mai avut variantă. Era o singură variantă: să nu mai participăm la alegerile locale de la Capitală. Când acesta este rolul unui partid.

Sunt convins că sunt candidații avantajați și dezavantajați de candidatura mea, dar asta deja nu ne mai interesează. Cât timp am fost obligați să candidăm singuri, nu împărțim responsabilitatea candidaturii cu nimeni, nu dăm socoteală nimănui, ar fi dincolo de orice limită a lipsei de eleganță.

E de neconceput să ne reproșeze cineva că ne-am făcut datoria de partid politic. Îmi este greu să fac estimări, cert este că riscurile unei participări scăzute sunt destul de ridicate, având în vedere că guvernul nu dă semne că ar organiza și alt tip de vot decât cel clasic. Unii ar putea să nu meargă la vot pentru că se tem pentru sănătate. Din cauza riscului. În momentul în care iei ștampila, când stai la coadă, pentru vot, s-ar putea să fie mulți bucureșteni care să nu accepte să-și asume acest risc. Soluția era ca guvernul să valideze și votul prin corespondență pentru alegerile locale. S-a făcut la alegerile legislative și prezidențiale, s-a putut organiza pentru afară, unde sunt aproape 1.000.000 de rezidenți, au primit un plic în care erau buletinele de vot, au votat și au trimis votul la BEC.

Există această experiență, dacă guvernul ar fi vrut putea să organizeze vot prin corespondență, mai ales pentru orașele focar de infecție.Vorbesc de trei sisteme, clasic, corespondență și vot electronic. Pentru vot electronic nu mai este timpul necesar. Și eu aș fi adeptul introducerii lui”, a mai spus fostul președinte.

Moțiunea nu e o soluție

Totodată, Băsescu a abordat și subiectul moțiunii de cenzură, care în opinia sa nu este o soluție la nevoile pe care populația le are.

„Dar pentru alegerile din septembrie nu mai este timpul necesar. PMP poate să încurce lucrurile, în discuțiile cu dl. Orban, Eugen Tomac va găsi formula ca PMP să asigure voturile pentru PNL, să nu fie printre partidele care votează căderea guvernului.

Nu văd ca pe o soluție moțiunea, PMP are însă exigențe la acest guvern, care a făcut atâtea erori în combaterea pandemiei, nu putem să ne asumăm în continuare dacă nu corectează…

În discuția cu Tomac, Orban va găsi răspunsurile. Cred că e puțin probabil să modificăm votul, dar ar putea să nu existe (votul pe moțiune).

Decizia este la majoritatea. Guvernul este la mâna PSD, din păcate, nu cred că vor lăsa dezbaterea moțiunii pentru după vacanță. O vor face în sesiune extraordinară. Aș reveni la alegerile locale. Eu l-am susținut foarte mult pe Nicușor, eu am lansat ideea să strângem toate partidele de dreapta în jurul unui candidat. Nu doream să candidez. Aș fi dispus să-i propun o soluție, având în vedere că e specializat pe probleme de urbanism, Bucureștiul e mult mai complex…

I-aș propune să fie viceprimar, ca să fie după un mandat un extraordinar Primar al Capitalei. E o propunere pe care i-o fac încă pe de acum. Ca să facem un tandem în această campanie.

Ei acuză că intrarea PMP îi reduce șansele lui Nicușor Dan. Sunt conștienți, având în vedere diferența de experiență, mai bine mergem pe o astfel de variantă, și cu siguranță o s-o învingem pe doamna Firea”, a adăugat Băsescu.

Scandalul PETROV nu are nicio legătură

În aceași serie de declarații, Traian Băsescu a abordat și  scandalul PETROV. Potrivit fostului șef al statului, acesta nu are nicio legătură cu PMB.

„Scandalul PETROV nu are nicio legătură cu PMB. Sunt în proces cu CNSAS. Nu recunosc ceea ce susțin aceștia ca fiind o realitate. În privința Primăriei, există o diferență de calibru și un astfel de tandem poate foarte bine să conducă la scoaterea din joc a doamnei Firea.

Mie îmi place să mă mai învingă femeile din când în când. Nu țin de orgolii. Le consider oricând îndreptățite să revendice victoria asupra bărbaților. Sincer eu câștig și singur.

Am pornit de la situații mult mai dificile în alte competiții. Dacă v-ați uitat pe sondajele de ieri, ați fi văzut că deja sunt 20-21%, pornind de la 8 procente. E un trend care știu unde se oprește. Dincolo de 30%, în partea a doua a lui 30%. 30-40%. Asta înseamnă șanse foarte mari să câștig Primăria Capitalei”, a încheiat Traian Băsescu.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.