Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a avansat cifra de 11 milioane de asistaţi în România ţinând cont de faptul că şi oameni bogaţi care au locuinţe racordate la sistemul centralizat de încălzire primesc subvenţii.

„Există segmente importante de beneficiari care nu se află în categoria persoanelor care să necesite protecţie socială specială. Fac o precizare, pentru că am făcut o afirmaţie legată de 11 milioane de asistaţi. Când acreditez această cifră am în vedere şi realitatea faptului că şi oameni bogaţi care sunt cuplaţi la încălzirea centrală la Bucureşti primesc subvenţia pentru încălzire. Eu cred că esenţa ar fi să focusăm mai bine resursele destinate protecţiei sociale. La ce i-o trebui lui Copos sau mie subvenţie la încălzire?!”, a declarat Traian Băsescu, referindu-se la necesitatea elaborării Codului Asistenţei Sociale.

El a prezentat o listă a priorităţilor pe care le are în vedere, printre care reforma constituţională necesară pentru trecerea la Parlament unicameral, clarificarea relaţiilor dintre puterile statului, precum şi stabilirea mecanismelor de deblocare a crizelor politice, pentru clarificarea calităţii de mediator a preşedintelui între puterile statului, dar şi între puterile statului şi societate, introducerea standardelor de cost în administraţia centrală şi locală, reformarea sistemului de pensii, accelerarea proceselor de descentralizare şi de creştere a automoniei locale, finalizarea procesului de cadastrare şi intabulare a terenurilor agricole, intrarea României în spaţiul Schengen şi alinierea la moneda euro.

SURSA: Mediafax