Cu ce bărbat ar ieși Andreea Esca la o cafea, chiar dacă este măritată?

Cu puțin timp în urmă, Andreea Esca a vorbit despre vacanțele sale din Europa, Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite. Spre surprinderea fanilor ei, prezentatoarea TV nu apreciază Dubaiul, un oraș luxos pe care îl consideră „un fel de Buftea”.

„Mie, Dubai mi se pare un fel de Buftea. Totul e aşa… O butaforie. Mi se pare foarte interesant pentru cei care fac business, un loc ideal, dar altfel nu e genul meu. Totul mi se pare un decor de cinema”, a declarat vedeta în cadrul podcastului „Cafea cu visuri” de pe canalul de Youtube „Cafea cu visuri”.

În copilărie, Andreea Esca visa să emigreze în America, dar acum s-ar muta „undeva la o plajă… Franţa, Italia, Spania, Portugalia.” În ciuda acestui fapt, mereu merge cu drag în New York.

„Mergem de fiecare dată, duminică, la un Gospel, în Brooklyn. Este o biserică, ceva superb. Dacă ar fi aşa slujbele aici, eu în fiecare duminică dimineaţa acolo aş fi, direct. M-aş duce de la petrecere direct la slujbă. Cum dansează oamenii ăia, cum cântă! Chiar zici că te duci lângă Dumnezeu!”, a explicat prezentatoarea TV.

În ciuda acestui fapt, următoarea ei vacanță nu va avea loc în Statele Unite ale Americii, ci în Europa, mai exact în Franța și în Spania.

„O croazieră pe Mediterana cu A-list. Te invit. Sunt șapte nopţi pe Mediterană şi ajungem şi în Corsica (Franța). Ne oprim şi în Ibiza (Spania). Avem şi plajă, cu muzică şi dans”, a zis ea.

Spre final, vedeta a recunoscut că, deși are un mariaj fericit de 23 de ani, ar ieşi la o cafea cu alt bărbat, și anume: Brad Pitt.

„Se ţine foarte bine. Mi se pare că e de vârsta mea. Avem amintiri comune”, a spus ea.

Andreea Esca s-a făcut de râs în fața socrilor ei

În cadrul acelui podcast, Andreea Esca a povestit și cum s-a făcut de râs în fața socrilor ei în urmă cu ani de zile. Totul a pornit de la un mic accident produs pe Aeroportul Otopeni.

„Era Alexia foarte mică, sunt vreo 20 și ceva de ani. Acum 20 și ceva de ani nu era mai nimic pe aici. Când mergeam în vacanță vara, în Nisa, la părinții lui Alex, îmi luam o valiză cu tot ce aveam de îmbrăcat și ce foloseam acolo, și o valiză goală. Goală, goală, complet goală, pe care o umpleam acolo.

Luam tot felul de lucruri care nu se găseau aici. Normal că nu știau părinții lui Alex să zică: ”Au venit și sărăciile astea din România cu valiza goală”, știi? Și uite cum am ajuns, că la aeroport a venit valiza goală și aia plină, nu! Și am ajuns acasă și acuma explică-le oamenilor ce caut cu valiza asta goală aici! E un obicei românesc, că mergem așa de nebuni cu o valiză goală.

Mi-aduc aminte că mă sunau, valiza plină nu se urcase deloc, căzuse de pe bandă, de plină ce era, nici măcar nu plecase undeva. Ea rămăsese în Aeroportul Otopeni. Ei o desfăcuseră și-mi ziceau: pantofi Stella… Era ceva absolut superb. Sutien… Victoria! Și am zis, da, da, ăla e, închideți-l”, a povestit vedeta.