O propunere legislativă privind schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos din Grecia a trecut de comisiile parlamentare şi intră acum la vot în Camera Deputaţilor. Mai precis, este vorba despre o creştere a alocării bugetare pentru acest lăcaş de cult.

Propunerea legislativă vizează creşterea alocării bugetare de la 250.000 de euro/an la 960.000 de euro/an, bani alocaţi de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Culturii. Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz.

90 de parlamentari din aproape toate partidele au promovat această lege. Ei spun că banii sunt absolut necesari pentru lucrările de restaurare, conservare şi întreţinere a complexului. Schitul Prodromu conţine inclusiv o bibliotecă descrisă de parlamentari ca fiind „un tezaur istoric inestimabil ce conţine acte, documente, manuscrise, hrisoave şi opere teologice, literare şi istorice unice în lume”. Lucrările de restaurare ale complexului au început acum câteva zeci de ani, însă lucrările au fost terminate doar în proporţie de 40%, potrivit stiripesurse.ro.

25 de călugări români sunt acum la Schitul Prodromu de la Muntele Athos

Încă din secolul al XIV-lea, în această locaţie din Grecia au sihăstrit călugări români. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în peşterile de aici se nevoiau vreo zece sihaştri din Ţările Române, care şi-au construit câteva colibe şi o mică biserică de piatră având hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. La începutul secolului al XIX-lea, aşezământul se numea Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli sau, mai apoi, Chilia Prodromu (Înaintemergătorul).

Cel mai de preţ odor al Schitului Prodromu este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromiţa”, a cărei prăznuire se face pe 12 iulie. Deşi icoana este atribuită iconarului român Iordache Nicolau din Iaşi, chipul Maicii Domnului şi al pruncului Iisus au fost zugrăvite în urma unei minuni. Îmbrăcată în argint, icoana Maicii Domnului este așezată în biserica mare a schitului dinaintea catapetesmei, în partea stângă. De-a lungul timpului, au fost consemnate numeroase minuni datorate icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa”.

În prezent, în acest sfânt locaș se nevoiesc 25 de călugări români, iar egumenul schitului este preacuviosul Ieromonah Atanasie (Floroiu), care urmează venerabilului protosinghel Petroniu (Tănase).