„A existat o schimbare uriașă în securitatea pensionării, adică acea perioadă în care mulți oameni se puteau baza pe o pensie”, a declarat Jason Fichtner, șeful Institutului pentru venituri din pensionare, economist-șef la Centrul de politici bipartizane, cu sediul la Washington, informează Fox News.

America se confruntă cu o criză a pensionării

„Astăzi, mulți americani se confruntă cu o criză a pensionării, deoarece riscă să rămână fără bani la pensie”, susține el. Potrivit expertului, aceasta este prima generație de pensionari în care mai mult de jumătate nu-și pot acoperi o parte din costurile pensionării.

„Se poate spune că aceasta va fi prima generație în care majoritatea oamenilor trebuie să se bazeze pe propriile eforturi de economisire pentru a se pregăti de pensionare”, a declarat Fichtner pentru FOX Business.

Se va atinge ”Vârful 65”, un eveniment demografic istoric

Există și o altă problemă care contribuie la criza pensionării. „Anul viitor suntem pe cale să atingem „Vârful 65”, un eveniment demografic istoric, când un număr foarte mare americani va atinge vârsta de 65 de ani, dar nu va avea economiile și veniturile necesare pentru a se pensiona confortabil”, a spus Fichchtner.

El a explicat că aproximativ 10.000 de americani împlinesc, zilnic, 65 de ani, iar numărul lor va crește la 12.000 la atingerea ”Vârfului 65”, anul viitor.

Cererea de anuități a consumatorilor a crescut

Acest sondaj dezvăluie faptul că americanii doresc ca 80% din economiile lor pentru pensii, care le vor acoperi nevoile la pensie, să fie investite în investiții mai sigure, iar cei protejați de o pensie și/sau o anuitate au o perspectivă mult mai pozitivă asupra perspectivelor lor de pensionare.

De asemenea, cererea de anuități a consumatorilor a crescut vertiginos până la un nivel record, pe fondul îngrijorărilor legate de volatilitatea fără precedent a pieței și scăderea investițiilor pentru pensii, potrivit ALI.

Ce este o anuitate?

Fichtner a spus că o anuitate poate fi structurată ca pensie personală, pe care o poți cumpăra de la o companie de asigurări pentru a transforma o parte din economiile pentru pensie într-un salariu previzibil.

„În funcție de tipul de anuitate, achiziționați contractul (ca persoană fizică sau cuplu căsătorit) fie într-o singură plată, fie cu plăți multiple în timp”, a adăugat el. Potrivit lui Fichtner, există diferite tipuri de anuități disponibile, fiecare cu caracteristici, beneficii și costuri diferite.

Legea actuală din SUA permite persoanelor care au contribuit la sistemul de pensii ( în vârstă de 50 de ani sau mai mult) să facă așa-numitele ”contribuții de recuperare” la economiile pentru pensii.

Pe lângă limitele anuale standard de contribuție – 19.500 dolari pentru planurile 401(k), oferite prin intermediul unui angajator, și 6.000 dolari pentru conturile individuale de pensionare în 2021, cei care se califică pot pune în plus 6.500 dolari în 401(k) sau 1.000 dolari în contul de pensionare individuală (IRA).

Adevărul este însă că mulți oameni nu au locuri de muncă care să ofere conturi de pensionare achitate de angajator.