Departamentul i-a îndemnat, recent, pe toți pensionarii cu venituri mici să verifice dacă ar putea fi eligibili pentru indemnizația anuală „Attendance Allowance”, în valoare de peste 3.500 de lire sterline. Cererile depuse înainte de data de 19 mai, care ulterior se dovedesc a fi justificate, se vor califica și pentru ”Pension Credit”, în valoare de 301 lire sterline, potrivit Dailyrecord.

Ce este Pension Credit și cine beneficiază

Pension Credit oferă în prezent unui număr de peste 100.000 de persoane din Scoția bani suplimentari pentru a-i ajuta să facă față costurilor de trai, dacă au depășit vârsta pensiei de stat și au un venit scăzut.

Unii pensionari cred că, deoarece au economii in banci sau dețin o locuință, nu sunt eligibili pentru această indemnizație care poate contribui la achitarea costurilor locuințelor, facturilor la încălzire și taxelor locale.

Persoanele în vârstă – sau prietenii și familia acestora – pot verifica eligibilitatea și pot obține o estimare a ceea ce pot primi folosind calculatorul online Pension Credit de pe site-ul GOV.UK.

Pension Credit majorează venitul la un minim de 201,05 lire sterline pe săptămână

Ministrul Pensiilor, Laura Trott, a declarat la începutul acestei săptămâni: „Pension Credit poate face o diferență reală și sunt hotărâtă să mă asigur că acest sprijin – în valoare medie de 3.500 de lire sterline pe an – va ajunge la toți cei care au nevoie de el, mai ales că știm cât de mult au fost supuse presiunilor gospodăriile din toată țara”.

Pension Credit majorează venitul unei persoane la un minim de 201,05 de lire sterline pe săptămână pentru pensionarii singuri și la 306,85 lire pentru cupluri sau chiar mai mult dacă o persoană are handicap sau responsabilități de îngrijire.

În Marea Britanie, pensiile de stat cresc în acest an cu 10,1% pentru aproximativ 12,6 milioane de persoane din întreaga țară, inclusiv pentru aproximativ un milion de vârstnici care trăiesc în Scoția. Această creștere înseamnă că cei care beneficiază de pensia de stat vor avea cu 185,15 lire sterline până la 203,85 lire sterline mai mult în fiecare săptămână, iar cei care beneficiază de pensia de stat de bază vor primi cu 141,85 lire sterline până la 156,20 lire sterline mai mult.

Suma pe care o primește un pensionar depinde însă de contribuțiile plătite la asigurările naționale (NI), potrivit Daily Record. Pensia de stat se plătește lunar, însă plata se face pentru luna anterioară. De exemplu atunci cei care primesc pensia la 1 martie, banii respectivi nu reprezintă pensia din luna martie, ci pentru luna februarie.

500.000 de persoane ar putea fi nevoite să plătească impozit pe venit

Deși această creștere este importantă, având în vedere cât de mult a crescut costul vieții, acest lucru înseamnă că 500.000 de persoane ar putea fi nevoite să plătească impozit pe venit. Acest lucru se datorează faptului că persoanele cu contribuții la NI în ultimii 35 de ani vor primi lunar 815,40 lire sterline, ajungând la un venit anual de 10.600,20 lire sterline, dintre care 1.969,80 lire sterline vor fi impozit pe venit.

Pragul de impozitare a fost înghețat la suma de 12.570 de lire sterline pentru anul financiar 2023/24, așa că dacă nu au venituri suplimentare, cum ar fi dobânzi din conturi de economii sau alte pensii, atunci pragul de impozitare nu îi va afecta.