Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a oferit mai multe informații despre pachetul de sprijin.Prin intermediul a 28 de proiecte finanțate în cadrul programului REPowerEU – PNRR, un număr de 14.800 de gospodării vor beneficia de fonduri în valoare totală de 1,48 miliarde lei, echivalentul a aproximativ 300 de milioane de euro.
MIPE anunță fonduri de 300 de milioane de euro pentru românii vulnerabili
Fiecare familie eligibilă va putea primi până la 20.200 de euro pentru lucrări menite să îmbunătățească eficiența energetică a locuinței. Printre investițiile acoperite de aceste fonduri se numără reabilitarea termică a locuințelor, instalarea de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 3 kW pentru consum propriu, realizarea auditului energetic, întocmirea expertizei tehnice și obținerea certificatului de performanță energetică.
Această inițiativă vizează nu doar reducerea costurilor energetice pentru beneficiari, ci și creșterea independenței energetice la nivelul gospodăriilor vulnerabile. Este un pas concret în direcția susținerii tranziției către un consum energetic mai sustenabil și mai eficient.
„Vești bune pentru 14.800 de familii vulnerabile din România! Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a aprobat 28 de proiecte prin care aceste gospodării vor beneficia de vouchere REPowerEU – PNRR, în valoare totală de 1,48 miliarde lei (~300 milioane €).
Cu sprijinul acestor fonduri, fiecare familie va putea primi până la 20.200 € pentru:
Reabilitarea termică a locuinței
Instalarea de panouri fotovoltaice (min. 3kW) pentru consum propriu
Audit energetic și expertiză tehnică
Certificat de performanță energetică”, a informat MIPE, într-o postare realizată pe Facebook.

Următoarea etapă în cadrul acestui demers este semnarea contractelor de finanțare
Următoarea etapă în cadrul acestui demers este semnarea contractelor de finanțare, după care vor putea începe efectiv lucrările în teren. Programul marchează o etapă importantă în utilizarea fondurilor PNRR pentru combaterea sărăciei energetice și pentru stimularea utilizării surselor de energie regenerabilă în rândul populației vulnerabile.
„Cu aceste investiții, ajutăm unele dintre cele mai vulnerabile gospodării din țară să devină mai eficiente energetic și mai independente”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Listele proiectelor aprobate și respinse sunt disponibile aici.
Marcel Boloș a oferit mai multe informații
Marcel Boloș, a anunțat un nou pas important în sprijinirea gospodăriilor vulnerabile din România. Au fost aprobate 28 de proiecte prin care se alocă aproximativ 300 de milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice în rândul celor mai defavorizate familii.
Aceste fonduri vor ajunge la 14.800 de gospodării care vor beneficia de vouchere în valoare de până la 20.200 de euro fiecare. Intervențiile acoperite de aceste sume includ lucrări de reabilitare a locuințelor, necesare pentru păstrarea căldurii în sezonul rece și menținerea unei temperaturi optime vara, precum și instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică destinată consumului propriu.
„Vin astăzi cu o veste bună pentru cei care așteaptă voucherele pentru repararea locuințelor: colegii au publicat lista cu operatorii care au obținut finanțarea pentru creșterea eficienței energetice a gospodăriilor vulnerabile. Au fost admise la finanțare 28 de proiecte depuse de operatorii economici, în valoare de aproximativ 300 milioane euro, prin care va fi asigurată creșterea eficienței energetice pentru 14.800 de gospodării. Fiecare familie va beneficia, prin intermediul firmelor specializate, de un voucher de până la 20.200 de euro”, a scris el pe Facebook.
Acesta acoperă două intervenții esențiale:
- lucrări de reabilitare a locuinței, pentru a menține căldura iarna și răcoarea vara (izolație, tâmplărie, acoperiș etc.);
- instalarea de panouri fotovoltaice, astfel încât gospodăria să-și producă o parte din energia electrică de care are nevoie.
Postarea poate fi vizualizată aici.