Din această cauză, artizanii reformei financiare Dodd-Frank au încercat să facă în aşa fel încât dacă o bancă ajunge într-o asemenea situaţie să poată fi scoasă din joc uşor fără a panica pe toată lumea şi fără a îngrijora populaţia cu privire la o răscumpărare costisitoare.
Următoarea dată când o bancă intră într-o belea de genul Lehman, responsabilitatea pentru derularea cu uşurinţă a evenimentelor se află în mâinile unei agenţii guvernamentale americane: Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC).
Probabil este nerealist să ne aşteptăm ca un asemenea plan să funcţioneze, dar agenţia încearcă vitejeşte să convingă piaţa că este pregătită pentru o astfel de misiune.
În cadrul unui discurs recent ţinut la Chicago de preşedintele FDIC Martin Gruenberg, acesta a dezvăluit planurile ce trebuie urmate pentru a demola un gigant cu probleme.
În esenţă, compania-mamă a holdingului, umbrela de care atârnă „sute, dacă nu mii“ de companii subsidiare, vor deveni un district al FDIC. Între timp, aceste subsidiare, împrăştiate în toată lumea, îşi vor continua afacerile: executând ipoteci, colectând taxe enorme pe conturi, pariind pe futures, etc.
Deţinătorii acţiunilor băncii ar fi prea ameţiţi pentru a ajuta la acoperirea datoriilor instituţiei, motiv pentru care vor trebui să îşi asume nişte pierderi. Asta se întâmplă cu băncile mai mici când se prăbuşesc. Este o soartă de care investitorii în băncile „prea mari pentru a se prăbuşi“ nu au fost nevoiţi să se îngrijoreze prea mult. Ei sunt siguri că guvernul îi va răscumpăra, aşa cum a făcut şi în trecut. Ceea ce încearcă FDIC să spună este că nu se va întâmpla la fel şi data viitoare.
<div style=’text-align:center’>
<object width=’640′ height=’480′ id=’FiveminPlayer’ classid=’clsid:d27cdb6e-ae6d-11cf-96b8-444553540000′>
<param name=’allowfullscreen’ value=’true’/>
<param name=’allowScriptAccess’ value=’always’/>
<param name=’movie’ value=’https://embed.5min.com/517284913/’/>
<param name=’wmode’ value=’opaque’ />
<embed name=’FiveminPlayer’ src=’https://embed.5min.com/517284913/’ type=’application/x-shockwave-flash’ width=’560′ height=’345′ allowfullscreen=’true’ allowScriptAccess=’always’ wmode=’opaque’>
</embed>
</object>
<br/>
</div>
Citiţi şi Băncile, care au ajuns prea mari pentru a se prăbuşi, vor fi destrămate în cele din urmă

SURSA: Huffington Post