Deficitul contului curent al României va fi de 4,3% din PIB în 2013, 3,9% din PIB în 2014 şi de 3,7% din PIB în 2015, faţă de 3,6% din PIB estimat pentru 2012. În acelaşi timp, Europa şi Asia Centrală vor înregistra o creştere economică de 3,6% în 2013, de 2,4% în 2014 şi de 4,3% în 2015, faţă de un avans economic estimat de 3% în anul 2012 şi după o creştere de 5,5% în 2011, potrivit raportului ‘Global Economic Prospects’ al Băncii Mondiale, publicat miercuri.

Câteva state din regiune (România, Albania, Bulgaria şi Macedonia) au crescut cu mai puţin de 1% în 2012, în timp ce Turcia s-a confruntat cu “o aterizare uşoară”, după doi ani de creştere nesustenabilă ridicată, la 2,9% în 2012 şi 8,6% în 2011. Conform raportului, creşterea Produsului Intern Brut în regiune este aşteptată să se redreseze uşor, la 3,6% în 2013, pe baza aşteptărilor că nu vor exista pierderi majore de încredere pe pieţele financiare internaţionale şi nici o evoluţie negativă a crizei din zona euro şi a problemelor fiscale din SUA.

Perspectivele în regiune depind de riscurile la nivel global şi regional: criza din zona euro, evoluţia economiei Chinei, nivelul ridicat al creditelor neperformante în regiune. În Europa Centrală şi de Est se va înregistra o creştere economică de 1,8% în 2013, de 2,5% în 2014 şi de 3,3% în 2015, faţă de un avans economic estimat de 1,4% în anul 2012 şi după o creştere de 3,1% în 2011, potrivit raportului Băncii Mondiale, citat de Agerpres