Avocatul lui Dincă face lumină! Ce se ştie despre complicii criminalului

Avocatul lui Dincă face lumină! Ce se ştie despre complicii criminalului
Publicat de Bogdan Ungureanu la 26 august 2019, 09:05

Claudiu Lascoschi, unul dintre avocaţii care îl reprezintă pe Gheorghe Dincă, a vorbit despre probele adunate până acum de anchetatori în cazul crimelor de la Caracal, dar şi despre eventualii complici ai lui Dincă.

Gheorghe Dincă nu ar fi avut complici care să-l fi ajutat la săvârşirea crimelor de la Caracal. Declaraţia a fost făcută chiar de către avocatul său, Claudiu Lascoschi, prezent la Antena 3. Avocatul a precizat că, din probele adunate până acum de către anchetatori, nu reiese faptul că inculpatul ar fi avut complici. În plus, Claudiu Lascoschi spune că a vorbit ultima oară cu Gheorghe Dincă pe 2 august: „Ultima dată am vorbit cu clientul meu când am plecat de la Caracal, pe data de 2 august”.

„În această fază a urmăririi penale se adună probe. În momentul de față sunt probe, dar încă nu s-a elucidat concludența probelor. Probe s-au ridicat foarte multe. Din câte am înțeles, IML nu are nici oameni așa mulți și nici atâta aparatură ca să poată merge într-un ritm atât de alert. Adică dacă au, de pildă, trei aparate și sunt 300 de probe care trebuie examinate, vă dați seama că durează”, a declarat avocatul lui Gheorghe Dincă.

„Din probe, nu par să existe complici. În cadrul procesului penal se discută pe probe. În ceea ce privește familia lui Dincă, a fost audiată toată familia, faptul că au venit fără avocat și că li s-a pus în vedere dreptul de a nu da nicio declarație și, cu toate acestea, au dat toți declarații, arată că au fost foarte siguri că sunt nevinovați”, a mai precizat Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.