Gheorghe Piperea: Peste 1.300 de pensionari implicați deja în procese legate de CASS și indexarea pensiilor
Potrivit lui Gheorghe Piperea, peste 700 de persoane s-au alăturat acțiunii colective împotriva aplicării contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% asupra părții din pensie care depășește 3.000 de lei. Europarlamentarul susține că această măsură ar fi fost introdusă într-un mod neconstituțional, afectând în special pensionarii cu venituri medii și mari.
De asemenea, în paralel sunt deja pe rol șase procese colective care vizează anularea prevederilor din „ordonanța trenuleț”, prin care s-a eliminat indexarea automată a pensiilor cu rata inflației. Aceste dosare însumează aproximativ 650 de reclamanți și sunt în diferite stadii procedurale.
Piperea amintește că pentru inițierea eficientă a unui proces colectiv sunt necesare minimum 150 de persoane care locuiesc în raza aceluiași tribunal. De exemplu, pentru Tribunalul Mureș sunt necesare 150 de pensionari domiciliați în acest județ.
„Până în acest moment, 700 de persoane ne-au scris pentru a deveni co-reclamanți în procesele colective privind aplicarea neconstituțională a CASS-ului de 10% asupra părții din pensie care depășește suma de 3.000 de lei. Mulți dintre solicitanți vor, de asemenea, să atacăm în instanță dispoziția din „ordonanța trenuleț”, emisă de guvernul Ciolacu, prin care s-a înlăturat indexarea pensiilor cu rata inflației. Precizez că, referitor la indexare, avem deja pe rol 6 procese colective care însumează 650 de reclamanți.
Este important de reținut că, pentru o grupare eficientă de co-reclamanți sunt necesare 150 de semnături ale unor persoane care au domiciliul în raza teritorială a aceluiași tribunal. Dacă sunteți din Mureș, de exemplu, un proces colectiv la Tribunalul Mureș necesită 150 de co-reclamanți mureșeni”, a transmis avocatul și europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea într-o postare pe Facebook.

Alte inițiative colective: CASS pentru părinți și norma didactică în învățământ
În afară de pensii și utilități, Gheorghe Piperea colectează adeziuni pentru alte două cauze sociale:
-
Părinții aflați în concediu pentru îngrijirea copiilor: vizată este contribuția de sănătate impusă în mod neașteptat acestor categorii, care în trecut beneficiau de scutiri.
-
Profesorii afectați de creșterea normei didactice: conform lui Piperea, majorarea ar elimina plățile suplimentare pentru orele în plus, afectând semnificativ veniturile cadrelor didactice.
„Colectăm și adeziuni la un proces colectiv care vizează CASS-ul impus mamelor/taților care se află în perioada de îngrijire a copiilor foarte mici, precum și adeziuni de la profesorii care se opun majorării iraționale a normei didactice (cu consecința eliminării indirecte, insidioase, a plăților pentru orele suplimentare prestate de personalul didactic).
Chit că este încă fierbere climatică/iad termic/cupolă de foc, vă voi ține la curent cu evoluția acestor procese”, a mai spus acesta.
Tarifele percepute de Apa Nova, contestate în instanță
Avocatul anunță și o acțiune separată împotriva companiei Apa Nova, în care deja s-au strâns 300 de potențiali co-reclamanți. Procesul vizează eliminarea tarifului perceput pentru colectarea apei pluviale – considerat de Gheorghe Piperea abuziv și fără bază legală clară.
Mai mult, se intenționează și contestarea taxei municipale pe apele uzate, despre care inițiatorii procesului afirmă că nu are o justificare legală solidă.
„Procesul contra Apa Nova a adunat, până în acest moment, un număr de 300 de potențiali co-reclamanți într-un proces colectiv care va tinde la eliminarea ca abuziv și fără temei legal a tarifului pentru colectarea apei de ploaie. Dintre cei care ne-au scris, un număr substanțial de potențiali co-reclamanți vor să atacăm și taxa municipală pe apele uzate, care nici ea nu are un temei legal cert”, a transmis avocatul.
Apa Nova și-a exprimat punctul de vedere în articolul publicat de Capital anterior.