În acest raport redactat pentru Brookings Institution, un centru de reflexie din Washington, colonelul Bradley Hoagland explică problema prin perspectivele mai reduse de promovare ale piloţii de drone în raport cu alţi piloţi "’tradiţionali", precum şi prin "exigenţele operaţionale" probate în ultimii zece ani.
În 2012, Air Force trebuia să antreneze 1.129 piloţi noi "tradiţionali" şi 150 de piloţi pentru a dirija de la sol aparate de tip Predator, Reaper şi Global Hawk. Cota a fost îndeplinită pentru primii, însă doar 82 % din posturi au fost ocupate în cazul al doilea "din lipsă de voluntari", regretă autorul.

Aviaţia militară americană avea la sfârşitul anului 2012 un efectiv de 1.300 piloţi de drone, constituind 8,5 % din numărul total al piloţilor, faţă de 3,3% cu patru ani anterior. Ea dispunea atunci de 152 de drone Predator, 96 Reapers şi 23 Global Hawk pentru un total de 61 de ‘patrule de luptă" (CAPs), potrivit unui raport al Pentagonului.

"Patrula de luptă" constituie unitatea de măsură pentru a se asigura o acoperirea unei zone date – 24 de ore din 24, şapte zile din şapte – de către o dronă. În general, pentru aceasta sunt necesare 3 sau 4 drone.

"Ritmul de creştere a patrulelor de luptă este mai rapid decât capacitatea Air Force de a le forma personalul", denunţă colonelul Hoagland.

Unul dintre motive este rata eşecului în cursul formării iniţiale, "de trei ori mai mare" decât cea a unui pilot clasic, o treime dintre elevi-piloţi de drone abandonând instruirea sau fiind respinşi.
Sursa: Agerpres


Te-ar putea interesa și: