Avertisment Interpol: Vaccinurile ar putea fi ținta grupărilor de crimă organizată

Avertisment Interpol: Vaccinurile ar putea fi ținta grupărilor de crimă organizată
Publicat de Iulian Luca la 2 decembrie 2020, 16:00

Interpol a transmis în cursul zilei de miercuri o atenționare de securitate de nivel portocaliu tuturor statelor membre în ceea ce privește vaccinurile pentru gripă, dar și vaccinurilor anti-COVID ce vor apărea în curând pe piață. Organizația consideră că acestea ar putea ajunge ținta grupărilor de crimă organizată, acest lucru constituind un risc major pentru sănătatea și chiar viața cetățenilor.

Organizaţia internaţională Interpol a transmis miercuri un mesaj de avertizare către cele 194 de ţări membre, îndemnate să se pregătească pentru acţiuni ale crimei organizate centrate pe vaccinurile împotriva coronavirusului, relatează AFP.

Într-o atenţionare de securitate de nivel portocaliu, organizaţia de cooperare poliţienească internaţională, cu sediul în oraşul francez Lyon, avertizează asupra unei „potenţiale activităţi criminale legate de contrafaceri, furturi şi promovarea ilegală de vaccinuri împotriva COVID-19 şi a gripei”.

„Pandemia a făcut deja loc unei activităţi prădătoare şi oportuniste fără precedent”, menţionează Interpol, adăugând că a constatat deja „promovarea, vânzarea şi administrarea de vaccinuri false” împotriva coronavirusului.

„Într-un moment în care mai multe vaccinuri împotriva COVID-19 se apropie de aprobare şi de o distribuire pe scară largă, va fi crucial să fie garantată securitatea lanţului de aprovizionare şi să se identifice site-urile ilegale care vând produse contrafăcute”, atrage atenţia organizaţia.

„Risc major pentru sănătate și chiar viață”

Aceste acţiuni care vizează publicul larg „constituie un risc major pentru sănătate sau chiar pentru viaţa” victimelor acestor organizaţii sau indivizi, subliniază într-un comunicat secretarul general al Interpol, Jürgen Stock.

„Este esenţial ca autorităţile să fie cât mai pregătite posibil în faţa apariţiei viitoare a tuturor tipurilor de activităţi criminale legate de vaccinurile împotriva COVID-19”, a adăugat el.

De asemenea, Interpol face apel la vigilenţă din partea statelor membre în faţa riscului de circulaţie a unor teste false, a căror utilizare riscă să se intensifice odată cu preconizata reluare a deplasărilor internţionale.

Unitatea de criminalitate cibernetică a Interpol a identificat circa 3.000 de site-uri legate de farmacii suspectate că ar vinde medicamente şi materiale medicale contrafăcute şi ilegale.

„Pentru a se evite să cădem în capcana acestor escrocherii online, este important să rămânem vigilenţi şi prudenţi în faţa unor oferte care par în majoritatea timpului prea bune ca să fie adevărate”, mai atrage atenţia organizaţia.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.