Avertisment dur de la şeful bancherilor europeni

Avertisment dur de la şeful bancherilor europeni
Publicat de Alexandru Urzică la 26 iulie 2018, 17:02

Incertitudinile privind perspectiva inflaţiei în zona euro „se îndepărtează” după ani de creştere lentă a preţurilor, dar cel mai „proeminent” risc îl reprezintă protecţionismul global, a declarat joi Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), informează Financial Times (FT).

Conform analizei BCE, "efectele directe" ale tarifelor vamale impuse de SUA au fost "limitate" în cazul Uniunii Europene dar "cu siguranţă un război comercial, unde se anunţă tarife vamale şi apoi represalii vor crea un climat în întregime diferit", a avertizat şeful BCE.

Oficialul a reafirmat progresele înregistrate în ceea ce priveşte inflaţia. BCE vrea să menţină creşterea preţurilor aproape de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

În iunie, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins ţinta stabilită de Banca Centrală Europeană, arată o estimare preliminară publicată recent de Oficiul european de statistică (Eurostat). Rata anuală a inflaţiei în zona euro a accelerat la 2% în iunie, de la 1,9% în mai, în linie cu estimările analiştilor. 

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.