"Carmen Dan, ți-e limpede că vei raspunde la un moment dat, alături de echipa ta manevrată politic din conducerea Jandarmeriei, pentru tot balamucul generat pe 10 august, nu-i așa?!

Radiografia săptămânii trecute de la miting arată prost! Numărul plângerilor penale depuse la Parchetul Militar în legătură cu evenimentele din 10 august a ajuns la 206! Vă îndemn pe toți să-i încurajăm pe cei care au suferit să depună plângere. În același timp autoritățile nu explică suficient ce gaze au fost folosite în Piața Victoriei, în contextul în care unii participanți reclamă stări de rău și chiar solicită ajutor medical. Halal lipsă de transparență!

Iar concluzia e și mai tristă: Mâine se va împlini o săptămână de la evenimentele din 10 august și nu apar decât semne de întrebare și deloc asumări ale răspunderii! Nicio demisie!

Iată și întrebarea 3 din interpelarea deja pregătită:

"În contextul evenimentelor care au avut loc în seara de 10 august vă solicit să precizați următoarele:

– Care au fost efectivele de jandarmi desfășurate în Piața Victoriei;

– Care a fost cantitatea de substanțe iritante lacrimogene, grenade, alte materiale specifice etc utilizate pe 10 august în Piața Victoriei și de ce fel au fost ele;

– De câte ori s-au utilizat jeturile de apă împotriva manifestanților;

– Ce număr de jandarmi călare au fost mobilizați în Piața Victoriei și care a fost numărul de câini-polițiști folosiți în misiune", a scris Alina Gorghiu pe Facebook, citată de Știripesurse.ro.