Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii a transmis, vineri, că persoanele care au urmat schema completă de vaccinare împotriva noului coronavirus vor putea să călătorească în siguranţă în zonele cu “risc scăzut”. Decizia vine după ce agenţie federală americană a amânat timp de mai multe săptămâni revizuirea recomandărilor sale, care descurajau toate călătoriile neesenţiale, transmite Reuters.

Recomandările, schimbate recent

Decizia prin care CDC a modificat recomandarea ca toţi americanii să evite călătoriile neesenţiale ar trebui să reprezinte un stimulent pentru industria turismului american, care continuă să se confrunte cu dificultăţi importante de la începutul pandemiei de COVID-19, declarată în debutul anului 2020. Noua recomandare formulată de CDC le permite în special bunicilor să călătorească cu avionul pentru a-şi vizita nepoţii.

Mai multe companii aeriene majore din SUA, inclusiv American Airlines, Delta Airlines, United Airlines, Southwest Airlines, şi alte categorii profesionale au cerut pe 22 martie experţilor de la CDC să îşi actualizeze imediat recomandările pentru a anunţa că “persoanele vaccinate pot să călătorească în siguranţă”.

Potrivit noii recomandări, persoanele vaccinate cu dozele de rapel nu vor mai trebui să se supună unor teste COVID-19 înainte sau după călătorie şi nu vor mai trebui să fie plasate în carantină la sfârşitul călătoriei.

Persoanele în vârstă care au fost vaccinate pot călători

Experții de la CDC spun că bunicii care au fost vaccinaţi cu ambele doze pot să călătorească cu avionul pentru a-şi vizita nepoţii fără să mai facă teste COVID-19 şi fără să mai intre în carantină, atât timp cât respectă recomandările CDC în privinţa normelor de siguranţă sanitară din timpul călătoriilor.

CDC nu a eliminat deocamdată restricţiile care interzic celor mai mulţi cetăţeni non-americani să pătrundă pe teritoriul Statelor Unite după ce au călătorit recent în China, Brazilia, Africa de Sud şi majoritatea ţărilor din Europa. CDC a menţinut totodată obligativitatea ca aproape toţi pasagerii curselor aeriene internaţionale care aterizează pe teritoriul american să prezinte teste COVID-19 cu rezultate negative înainte de a călători spre Statele Unite. Agenţia americană nu şi-a revizuit recomandările pentru persoanele nevaccinate cu seruri anti-COVID-19.

“Vaccinurile pot să ne ajute să revenim la lucrurile pe care le îndrăgim în viaţă, aşadar îi încurajăm pe toţi americanii să se vaccineze imediat ce li se oferă această posibilitate”, a declarat directoarea CDC, Rochelle Walensky.

Persoanele vaccinate nu mai sunt obligate să facă teste COVID-19

Noul set de recomandări formulate de CDC precizează că persoanele complet vaccinate nu trebuie să facă teste COVID-19 înainte de a călători în străinătate, decât în cazurile în care acestea sunt cerute în ţara de destinaţie, şi că americanii vaccinaţi care se întorc din străinătate nu mai trebuie să intre în carantină atunci când revin în Statele Unite, cu excepţia situaţiilor în care astfel de măsuri sunt impuse de autorităţile statale sau locale. CDC a refuzat de mai multe ori în ultimele săptămâni să îşi modifice recomandările şi a repetat că descurajează toate călătoriile neesenţiale din cauza îngrijorărilor legate de noile variante ale virusului SARS-CoV-2.