Este vorba despre trotinetele electrice care, pentru prima dată în România, vor fi reglementate printr-o lege care vizează modificarea Codului Rutier.

Proiectul de lege care vizează trotinetele electrice este considerat adoptat tacit de senatori, după ce aceștia nu l-au dezbătut și votat în termenul legal, respectiv până astăzi. Adoptarea tacită va fi consemnată, cel mai probabil, în prima ședință plenară a senatorilor.

Concret, cei care folosesc acest mijloc de transport trebuie să respecte aceleași reguli precum bicicliștii.

Potrivit acestor reguli, cei care folosesc trotineta electrică nu trebuie să aibă mai puțin de 14 ani. Totodată, cei care au sub 18 ani sunt obligați să poarte cască de protecție. Purtarea căștii de protecție pentru minori este necesară atât pentru cei care folosesc trotinetele electrice cât și pentru cei care folosesc bicicletele.

În plus, trotinetele electrice trebuie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Dacă trotinetele nu sunt echipate cu aceste dotări, circulația pe timp de noapte folosind acest mijloc de transport va fi interzisă.

Utilizarea acestora va trebui făcută doar pe pistele de biciclete marcate pe trotuare și străzi.

Cei care nu vor respecta aceste prevederi riscă amenzi prevăzute în clasa a III-a de sancțiuni, reprezentând între 6 și 8 puncte de amendă.

Concret, un punct de amendă este 145 de lei, ceea ce înseamnă că nerespectarea prevederilor referitoare la circulația trotinetelor electrice ar putea ajunge la 1.160 lei.