Meteoritul cu un diametru de 17 metri care a lovit regiunea rusă Celiabinsk, la 15 februarie, şi a provocat o explozie echivalentă detonării a 440 de kilotone de TNT, fără niciun avertisment, demonstrează însă că aceşti asteroizi au un potenţial destructiv ce nu trebuie subestimat.

Astfel, şi o eventuală ciocnire cu asteroidul 2013 TV135 nu poate fi trecută cu vederea, dar, din fericire, conform calculelor realizate de NASA, acest asteroid cu diametrul de aproximativ 400 de metri prezintă un risc de impact cu Pământul mai mic de 0,0021%, conform Dr-ului Paul Abell de la Agenţia Spaţială Americană.

"Studiem acest asteroid de 9 zile şi am ajuns la concluzia că prezintă un risc de impact de 1/48.000, dar pe măsură ce adunăm mai multe date suntem convinşi că acest risc va ajunge la 0 (zero)", a declarat Paul Abell pentru ABC News.

Scott Hubbard, de la Universitatea Stanford, susţine însă că ar trebui să luăm mai în serios dezvoltarea unui sistem de protecţie a Pământului în faţa unor astfel de pericole. "Dacă un asteroid foarte mare ne-ar lovi, şi mă refer la un obiect cosmic cu diametrul de mai mulţi kilometri, probabil că ar genera un dezastru similar celui care a dus la dispariţia dinozaurilor. Aici nu se pune problema distrugerii planetei, sau a distrugerii tuturor formelor de viaţă de pe Pământ, dar sunt convins că ar distruge civilizaţia, sau cel puţin civilizaţia aşa cum o cunoaştem noi", a avertizat el.

Identificarea acelor asteroizi care au un astfel de potenţial destructiv ridică însă probleme, chiar şi pentru specialiştii care lucrează în cadrul programelor NASA Near Earth Observation Program şi Asteroid Initiative. "O adevărată problemă o reprezintă eventualii asteroizi care ar veni dinspre direcţia Soarelui şi care sunt invizibili pe perioada zilei", a explicat Paul Abell.
Sursa: Agerpres