Asiguratorii par a-si fi facut curaj sa intre puternic pe acest segment de piata, o data cu elaborarea unui proiect de lege privind asigurarile private de sanatate. Facilitatile fiscale ce urmeaza a fi acordate – deductibilitate fiscala de maximum 2% din venitul brut al angajatilor care se asigura individual, respectiv 2% din fondul de salarii al angajatorilor care incheie polite pentru angajati – chiar daca sunt considerate insuficiente de catre asiguratori, reprezinta totusi o prima incurajare si, oricum, mai mult decat facilitatile inexistente de pana acum.
,,Ca prim pas, prevederile legii sunt bune, dar insuficiente. Ar fi necesara o deducere mai mare,,, spune Violeta Ciurel, director general la ING Asigurari. In opinia sa, la fel de necesar ar fi ca primele platite de angajatori pentru asigurarea angajatilor sa nu fie asimilate veniturilor salariale si impozitate la globalizare. Acestea sunt, de altfel, o parte din inconvenientele care tin, inca, multe companii departe de asigurarile de sanatate. ,,Pentru moment, consideram ca nu este oportun sa ne implicam. Deducerile prea mici fac accesibile aceste asigurari doar persoanelor cu venituri peste medie. La sanatate, riscul este mai mare decat la accidente. Ce poti sa acoperi la o prima de 200.000 lei pe luna, in cazul unui salariu de 10 milioane de lei?,,, spune reprezentanta Grawe Asigurari, Adina Mandoiu. In plus, arata directorul general al Interamerican, Athanasios Alexiadis, ,,companiile care vor sa practice asigurari de sanatate in adevaratul sens, oferind intreaga paleta de servicii medicale, trebuie sa faca investitii foarte mari pentru a acoperi corespunzator partea de spitalizare,,.
O analiza pentru a stabili oportunitatea intrarii pe piata face, in momentul de fata, si Allianz tiriac. Dupa o analiza similara, Astra a decis sa se implice. ,,Vrem sa lansam produsele intr-o luna. Pana atunci trebuie sa incheiem conventii cu spitalele,,, afirma Sergiu Loghin, director la Astra. In opinia sa, asigurari private de sanatate isi vor permite persoanele cu venituri peste medie.

Polite limitate

Cateva societati de asigurari au incercat, totusi, deja piata, dar produsele oferite nu sunt intotdeauna asigurari complete de sanatate. Pentru cei care vor un tratament medical mai bun decat in sistemul public, exista, in afara variantei abonamentului la o clinica privata, si posibilitatea unei asigurari care include plata unor sume de bani in cazul spitalizarii si interventiilor chirurgicale (ex: ING Asigurari, AIG Life). Omniasig a infiintat chiar o companie specializata – Omniasig Addenda. ,,Oferim, deocamdata, patru produse din categoria asigurarilor suplimentare de sanatate. Primele sunt de 4, 6, 8, respectiv 10 dolari pentru un asigurat cu risc normal, caruia i se deconteaza cheltuielile suportate pentru serviciile medicale la cele patru clinici cu care avem incheiate contracte de prestari servicii,,, spune Cristian Botez, directorul general al societatii. Cel mai ieftin produs al companiei (4 dolari/luna) asigura asistenta medicala in caz de urgenta, un consult sistematic pe an si trei consultatii gratuite. La celelalte se adauga o lista de teste diagnostice, decontarea a 80% din costul cazarii, alimentatiei si serviciilor medicale in rezerve de spital de lux, precum si a 60% din valoarea unor proteze si medicamente neincluse in listele CNAS.
Utile in cazul consultatiilor, analizelor si confortului de cazare la internare, asigurarile oferite in prezent de piata nu ne scapa complet de cosmarul spitalelor de stat, intrucat tot la acestea suntem trimisi, de cele mai multe ori, pentru interventii chirurgicale sau tratament. ,,Pana cand legislatia nu va permite spitalelor sa dezvolte si o administrare in sistem privat, nu vor exista asigurari private de sanatate in adevaratul sens al cuvantului, care sa acopere si sectorul tertiar al ingrijirii medicale, respectiv cel legat de spitalizare,,, considera directorul general al Interamerican, Athanasios Alexiadis. Interamerican a inceput, printr-o companie a grupului din care face parte, constructia unui spital privat legat de spitalul de urgenta Floreasca si va oferi din primul trimestru al anului viitor asigurari de sanatate complete, acoperind de la simplele consultatii si analize, pana la interventii chirurgicale. In functie de complexitatea acestora, primele de asigurare (estimativ) vor varia intre 15 si 60 de euro pe luna.

Ce acopera politele private?

· Ingrijire medicala primara: servicii de tipul consultatiilor periodice acordate in sistem privat de medici, servicii de ambulanta, in conditii mai bune decat in sistemul public.
· Ingrijire secundara: analize, teste diagnostice si investigatii de laborator, care pot fi accesate in sistem privat, scapand de ,,listele de asteptare,, obisnuite in cazul sistemului public. Avantajul fata de incheierea unui abonament la o clinica privata este costul ceva mai mic pe care il presupun primele platite la o asigurare suplimentara de sanatate.
· Ingrijire tertiara: tot ce tine de spitalizare, de la tratamente pana la operatii si alte interventii chirurgicale. Avantajele fata de sistemul public tin de calitatea si confortul cazarii, al alimentatiei si ingrijirii medicale. Deocamata, pentru
anumite interventii chirurgicale asiguratii in sistem privat sunt
trimisi tot la spitalele de stat, neexistand inca spitale particulare cu personal si dotari corespunzatoare.
· Politele pot suporta plata unor servicii excluse din sistemul de asigurari sociale (de tip complementar), cu grad ridicat de confort (tip suplimentar) sau pentru toate tipurile de servicii (tip substitutiv).

Facilitati fiscale pentru asigurarile de sanatate

· Pentru asigurarile individuale de sanatate: deducere de maximum 2% din venitul brut impozabil, inainte de stabilirea bazei de calcul a impozitului datorat si a contributiilor sociale;
· Pentru asigurarile de grup: angajatorul beneficiaza la calculul impozitului pe profit de o deducere de maximum 2% din fondul de salarii aferent angajatilor carora le plateste prime de asigurare;
· Nu se datoreaza contributii sociale pentru sumele suportate de angajator, dar angajatii trebuie sa le declare la impozitul pe venitul global.

SURSA: legea asigurarilor private de sanatate (proiect)