Am putea considera luna iulie 2009 ca fiind începutul celui de-al doilea an de criză. Rezer­ve­le Chi­nei au depăşit 2 trilioane do­lari, în creştere cu 18% faţă de acum 12 luni. Investitorii străini se întorc în China, şi principalul in­dex bursier a cres­cut cu 74% de la începutul anului. Criza e în Vestul îndepărtat.

Cha­rismaticu­lui Las Vegas i-a crescut un „Tent City“, în care cei rămaşi fără casă stau în mii de corturi. Yang-ul crizei e în Estul în­depărtat, China fiind apogeul, cu rezerva sa de două ori cât dato­ria externă a SUA. Româ­nia, dintotdeauna, la răscruce de ci­vi­lizaţii. Anul trecut, gluma favorită era de genul întrebărilor la Radio Erevan: „Sunt şanse ca România să intre în criză? / Nu, dar va găsi ea o soluţie“. Anul acesta a devenit „ţară de rahat, criză de rahat“. Ni­meni nu face nimic. Guvernarea a falimentat şi singurul sector care se mişca: IMM-urile. Taxe pes­te taxe, popriri de conturi pentru datorii hilare faţă de stat, ca şi cum rolul statului este exclusiv de a îmbo­găţi câţiva montatori/de­montatori de scene pe litoral.

Antreprenorii, până mai ieri curajoşii României, aşteaptă. Nimeni nu are curaj să profite de panica com­pe­ti­­ţiei. Toţi au tăiat cheltuielile de mar­keting, care fac diferenţa pe câm­pul de luptă. Prea puţini şi-au vân­dut Ferrari-urile pentru a aloca banii lan­sării unor game de produse de cri­ză. Paralizia decizională este boala economiei.

De ce nici acum nu apar produse specifice crizei? De ce nu găsim cămăşi mai ieftine, rechizite mai ieftine, ghiozdane din material de bannere publicita­re nemaifolosite? De ce băncile nu scad dobânzile dacă Euribor e aproape zero de luni bune? De ce grădiniţele se scumpesc, de ce nu apar programe prin care părinţii să economisească o sută de euro, nu s-o dea în plus? De ce operatorii de telefonie mobilă încă vând minutul de patru ori mai scump ca în Vest? De ce antreprenorii nu înţe­leg că a venit momentul să ofere pieţei mai multă valoare? Ci­ne va avea curaj să folosească antidotul „De două ori mai multă muncă pentru bani de două ori mai puţini“ pentru această paralizie (sau, mă rog, criză)?

Iulian Pădurariu, Managing Partner, Trout & Partners Romania