Armata rusă a intervenit în război! Au existat schimburi de focuri de armă automată! Situația este tensionată

Armata rusă a intervenit în război! Au existat schimburi de focuri de armă automată! Situația este tensionată
Publicat de Claudiu Popa la 12 decembrie 2020, 23:20

Tensiuni în creștere într-o regiune de război care a ajuns recent la un armistițiu. Armata rusă a intervenit de urgență, după ce au existat schimburi de focuri de armă automată.

Armata rusă a semnalat sâmbătă o încălcare o armistiţiului care a pus capăt în noiembrie luptelor dintre Azerbaidjan şi Armenia din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, relatează AFP.

„Un caz de încălcare a armistiţiului a fost semnalat la 11 decembrie (vineri) în districtul Hadrut”, a precizat Ministerul rus al Apărării, care a desfăşurat forţe de menţinere a păcii la faţa locului, conform unui comunicat publicat sâmbătă.

Declaraţiile survin în contextul în care armata armeană a raportat „atacuri” ale Azerbaidjanului în direcţia a doua sate rămase sub controlul forţelor din Nagorno-Karabah. Într-un comunicat, Ministerul azer al Apărării a denunţat „provocările” armene, adăugând că au fost luate „contramăsuri corespunzătoare”. Potrivit acestei surse, „armistiţiul este respectat în prezent”.

Un purtător de cuvânt al forţelor ruse de menţinere a păcii, citat de agenţia de presă RIA Novosti, a confirmat sâmbătă că au existat „schimburi de focuri de armă automată”. El a adăugat că le-au fost transmise apeluri „rapide” celor două părţi pentru a respecta armistiţiul.

Anterior în cursul zilei de sâmbătă, forţele din Nagorno-Karabah au anunţat că trei dintre luptătorii lor au fost răniţi într-un atac al forţelor azere.

Trupe azere au atacat vineri seară combatanţi armeni şi „trei au fost răniţi în schimbul de focuri care a urmat”, a transmis Ministerul Apărării din regiune.

Rusia își consolidează armata

Invocând o acumulare de capacităţi ale NATO în apropierea frontierelor sale, Rusia îşi consolidează capacităţile militare în enclava Kaliningrad şi a format deja o divizie autonomă de infanterie motorizată care include, între altele, un regiment de tancuri, a declarat un amiral al marinei ruse.

Kaliningradul, deja puternic militarizat, este o regiune rusă la Marea Baltică, situată între Lituania şi Polonia, ţări membre ale Uniunii Europene şi ale NATO. Moscova a ocupat această regiune care făcea parte din Germania la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În prezent, Kaliningradul este baza Flotei Rusiei din Marea Baltică, iar avioane militare ruse şi ale NATO se interceptează deseori ca într-un joc de-a şoarecele şi pisica în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Baltice.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.