Joe Biden promite o nouă viziune pentru Arabia Saudită după ce și-a încheiat vizita în regiune

Așadar, liderul de la Casa Albă a petrecut mai puţin de 24 de ore în Arabia Saudită, unde s-a întâlnit cu mai mulţi şefi de stat şi responsabili din regiune, printre care prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, despre care CIA consideră că este principalul responsabil pentru asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi.

După ce și-a încheiat vizita, Joe Biden a promis o nouă „viziune” pentru această regiune, conform informațiilor transmise de reuters.com, care notează că președintele SUA a plecat din Arabia Saudită cu „mâna goală”.

Întâlnirea i-a adus critici președintelui SUA

Trebuie menționat că întâlnirea i-a adus critici preşedintelui SUA, care calificase Arabia Saudită drept un stat „paria” în campania electorală. Potrivit sursei menționate, interesele geostrategice şi economice ale Washingtonului în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei au determinat SUA să intensifice dialogul cu Arabia Saudită, ţară care este cel mai mare exportator de petrol şi care până în prezent a respins cererile SUA, ale Marii Britanii şi Uniunii Europene de a-şi creşte producţia în vederea temperării creşterii preţului petrolului.

Arabia Saudită şi-a manifestat acum disponibilitatea de a-şi creşte capacitatea de extracţie a petrolului cu un milion de barili pe zi, atrăgând însă atenţia că aceasta nu va însemna în mod necesar o creştere similară a producţiei.

Promisiunea de creştere a acestei capacităţi, de la 12 la 13 milioane de barili pe zi, a fost făcută de Mohammed bin Salman. Dar el a avertizat totodată că Arabia Saudită nu-şi va putea spori capacitatea de extracţie a petrolului dincolo de acest prag,.

La rândul său, ministrul de externe saudit, Faisal bin Farhan Al Saud, a declarat la o conferinţă de presă ulterioară întâlnirii lui Biden cu liderii statelor arabe din regiune că la această reuniune nu s-a discutat despre petrol, adăugând că statele OPEC+ vor continua să evalueze condiţiile pieţei şi să ia deciziile necesare.

Sursa menționată notează că Biden a pledat şi pentru o alianţă regională de securitate care să includă de asemenea Israelul, cu scopul contracarării ameninţării iraniene, dar iniţiativa sa nu a fost agreată de Arabia Saudită. Întrebat despre acest subiect la conferinţa de presă, ministrul saudit de externe a răspuns că nu are cunoştinţă despre astfel de discuţii.

Legat de cazul asasinării jurnalistului Khashoggi, abordat de preşedintele american în discuţia cu prinţul moştenitor saudit, acesta din urmă i-a spus lui Biden, potrivit ministrului de stat saudit pentru afaceri externe, Adel al-Jubeir, că acest caz este închis din punctul de vedere al Riadului, susţinând că cei vinovaţi au fost traşi la răspundere.