În România ultimilor ani a avut loc o fraudă uriașă, în valoare de 4,5 miliarde de euro, iar organele competente ar trebui să investigheze situația, a susținut miercuri seară jurnalistul Radu Tudor, în direct la Antena 3.

Este vorba despre banii colectați din supraacciza pe combustibil, care, conform notei de fundamentare a actului normativ, trebuiau să se îndrepte către construcția de autostrăzi.

Măsură controversată

Or, se vede cu ochiul liber că acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce este o încălcare a legii, de către guvernele care s-au succedat în ultimii ani, iar acest lucru nu ar trebui să rămână nepedepsit, susține jurnalistul.

În context, Radu Tudor și-a exprimat mai degrabă dezaprobarea față de măsura de eliminare a supraaccizei la combustibil, inițiată de guvernul PNL, arătând că era nevoie de acești bani pentru construcția de autostrăzi.

Dar ar fi trebui ca banii să fie puși într-un cont separat, așa cum prevede de fapt legea, pentru a nu mai fi deturnați de la destinația lor, ca până acum, a precizat jurnalistul.

Prețul nu va scădea

Supraacciza la carburanți a fost eliminată miercuri în plenul Camerei Deputaților, după ce, marți, comisia de buget-finanţe a dat, în unanimitate, un raport de admitere unui proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal, prin care, începând cu 1 ianuarie 2020, supraacciza la carburanţi operată din cursul anului 2017 va fi eliminată.

Ședința din Camera Deputaților a fost extrem de tensionată. Olguța Vasilescu i-a atenționat pe liberali că benzinăriile nu vor scădea prețurile după dispariția taxei, dar PNL se va trezi în schimb cu o gaură în buget de trei miliarde de lei.