Aproape 15.000 de americani au recunoscut că au eludat fiscul prin conturile din străinătate
Un număr de 14.700 de americani au recunoscut că au eludat fiscul prin intermediul conturilor deţinute în străinătate, pentru a evita riscul de a ajunge în faţa justiţiei, în cadrul unui program de amnistie, potrivit Departamentului american al Justiţiei, citat de AFP.
Autoritatea fiscală americană (Internal Revenue Service-IRS) a anunţat, în luna martie, că a oferit contribuabililor care au evitat plata impozitelor posibilitatea de a-şi negocia sancţiunile şi a evita procese
Un număr de 14.700 de americani au recunoscut că au eludat fiscul prin intermediul conturilor deţinute în străinătate, pentru a evita riscul de a ajunge în faţa justiţiei, în cadrul unui program de amnistie, potrivit Departamentului american al Justiţiei, citat de AFP.
Autoritatea fiscală americană (Internal Revenue Service-IRS) a anunţat, în luna martie, că a oferit contribuabililor care au evitat plata impozitelor posibilitatea de a-şi negocia sancţiunile şi a evita procesele, dacă vor declara frauda până la 15 octombrie.
„Numărul este aproape dublu faţă de cel anunţat în octombrie şi cu mult peste cel consemnat în 2008”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Justiţie.
Intenţia autorităţilor americane de combatere a evaziunii fiscale este ilustrată de acordul încheiat cu banca elveţiană UBS, în vederea dezvăluirii identităţii a 4.450 de clienţi americani suspectaţi de evitarea impozitării.
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





