Apple intenţionează să deschidă 50 de magazine în 2010
Reprezentanţii companiei Apple au declarat că anul viitor vor extinde reţeaua de magazine cu 50 de unităţi, iar mai mult de jumătate dintre acestea vor fi deschise în afara Statelor Unite.
Noi magazine se vor deschide, anul viitor, în Londra, Paris şi două în Shanghai. Apple are în prezent 280 de magazine în 10 ţări, nu şi în România. Primul magazin a fost inaugurat în anul 2001, în Virginia, Statele Unite. Peste 45 de milioane de persoane au trecut pragul magazinelor
Reprezentanţii companiei Apple au declarat că anul viitor vor extinde reţeaua de magazine cu 50 de unităţi, iar mai mult de jumătate dintre acestea vor fi deschise în afara Statelor Unite.
Noi magazine se vor deschide, anul viitor, în Londra, Paris şi două în Shanghai. Apple are în prezent 280 de magazine în 10 ţări, nu şi în România. Primul magazin a fost inaugurat în anul 2001, în Virginia, Statele Unite. Peste 45 de milioane de persoane au trecut pragul magazinelor Apple în ultimul trimestru, cu 7% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Magazinele au adus companiei un venit de 1,87 de miliarde de dolari în trimestrul trei, cu 9% mai mult faţă de trimestrul similar din 2008.
„Ne aşteptăm la un sezon de iarnă foarte bun” a declarat Ron Johnson, vicepreşedinte retail la Apple, prezent la inaugurarea unui nou magazin în New York.
SURSA: ComputerWeekly.com
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




