După ce presa internaţională a scris în mai multe rânduri despre un eveniment  pe care americanii de la Apple îl pregătesc în 10 septembrie, a venit şi confirmarea oficială din partea companiei.
Apple va dezvălui în cadrul evenimentului care va avea loc marţea viitoare un nou terminal iPhone, dar şi un smartphone mai ieftin, disponibil în mai multe nuanţe,  precum şi o tabletă. Toate acestea vor rula cel mai nou sistem de operare al companiei iOS 7.

Dacă anul trecut americanii au prezentat mai multe produse precum iPad mini, iPhone 5, MacBook Pro cu Retina display, MacBook Air, iMac, Mac Mini, iPod nano, un nou iPad, iPod Touch, Apple TV şi sistemul de operare OS X Mountain Lion, anul acesta, în afară de un nou MacBook Air cu procesor Haswell  şi viitoarea generaţie Mac Pro, Apple a stat în umbră. De aceea, evenimentul din 10 septembrie se anunţă a fi unul impresionant, cel puţin din punct de vedere al lansărilor.

În ceea ce priveşte telefoanele iPhone 5S şi iPhone 5C, japonezii dau ca sigură informaţia că vor fi disponibile în magazine din 20 septembrie.


Te-ar putea interesa și: