Apocalipsa lăcustelor! Țara care tocmai a mobilizat armata pentru a se lupta cu invazia
Libanul și-a mobilizat militarii, pentru a lupta cu milioanele de lăcuste. Autoritățile sunt îngrijorate că vântul își poate schimba din nou direcția, iar insectele pot ajunge și în sud, unde sunt întinse culturi agricole. Elicoptere ale armatei au fost trimise să împrăștie substanțe împotriva lăcustelor în nord-estul țării
Elicoptere ale armatei au împrăştiat pe terenurile agricole din nord-estul Libanului substanţe împotriva lăcustelor pentru a-i ajuta pe fermieri să lupte contra acestor insecte care au invadat în roiuri teritoriul acestei ţări, un eveniment descris drept ”foarte rar” de o agenţie a ONU, cauzat de o schimbare a direcţiei vântului. Ministerul Agriculturii, aflat în stare de alertă, a declarat luni că efective importante de lăcuste au fost distruse.
Libanul se luptă cu o invazie de lăcuste
Până în prezent nu au fost înregistrate pierderi considerabile în agricultură, însă există îngrijorarea că mai multe roiuri ar putea fi împinse de vânt spre sudul ţării, a declarat pentru Reuters ministrul interimar al Agriculturii, Abbas Mortada.
”Am reuşit în scurt timp să distrugem un număr uriaş, însă unele au scăpat şi există în continuare efective mari, mai ales în zona Hermel din Marjaheen”, a spus Mortada, citat de Agerpres. Lăcustele, care ameninţă recoltele, se adaugă unei lungi liste de provocări cu care se confruntă Libanul, ţară afectată de cea mai gravă criză financiară din ultimele decenii.
Autoritățile sunt îngrijorate
Regiunea Baalbek-Hermel din nord-est se bazează în special pe creşterea animalelor, până în prezent având doar câteva plantaţii de cireşi afectate de lăcuste. Însă regiunile din sudul Libanului deţin mai multe terenuri agricole.
„Suntem pregătiţi pentru orice se poate întâmpla”, a declarat Mortada.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a indicat că evenimentul este neobişnuit pentru această zonă, o schimbare a direcţiei vântului împingând lăcustele din Arabia Saudită până în Iordania şi mai departe în Siria şi Liban.
”Este un eveniment foarte rar… locurile de reproducere sunt pe coasta Mării Roşii, coasta nordică a Arabiei Saudite, aşa că ele au fost împinse de vânt în Iordania şi Siria”, a spus Maurice Saade, reprezentatul FAO în Liban.
”Până în prezent (situaţia) este sub control şi în mod cert personal nu văd niciun motiv de panică”, a precizat acesta.
Sursă foto: agroexpert.md
Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.


