Prin Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale, din 7 februarie 2020 salariații din țara noastră vor putea obține o pensie ocupațională, adică o pensie suplimentară, care să vină în completarea pensiilor acordate în cadrul sistemelor de pensii din România.

A patra pensie, opţională

La ora actuală, există trei categorii de pensii: Pilonul I, care cumulează o parte din contribuția datorată la pensii, Pilonul II, administrat privat și unde merge altă parte din contribuția obligatorie la pensii, și Pilonul III, reprezentat de fondurile private la care contribuie cine vrea și cu cât vrea.

La un fond de pensii ocupaționale pot participa angajații unuia sau ai mai multor angajatori. Toate informațiile privind schema de pensii ocupaționale sunt furnizate de angajator, cele privind prospectul, de către administrator. Angajatorul reprezintă participanții la fond de pensii ocupaționale în relația cu administratorul, negociază și semnează contractul de administrare cu un administrator autorizat.

Potrivit avocatnet.ro, pensia ocupațională va fi facultativă, schema de pensii va fi stabilită de fiecare angajator care vrea și poate (are capacitatea financiară) să ofere astfel de beneficii salariaților, iar un fond de pensii se va putea organiza doar la inițiativa unui administrator autorizat. La un astfel de fond vor putea participa angajații unei singure firme sau ai mai multora.

Angajatorul va putea stabili contribuții diferite pentru salariați

Contribuțiile la fondul de pensii ocupaționale vor avea două componente, și anume contribuția angajatorului și cea a salariatului. Dacă va decide să ofere aceste pensii ocupaționale, un angajator va trebui să ofere pensia tuturor salariaților săi și să vireze contribuțiile necesare. De asemenea, angajatorul va putea stabili contribuții diferite pentru salariați, în funcție de vechime, funcție sau salariu.

Pe de altă parte, un salariat nu va putea fi obligat să contribuie la fondul de pensii ocupaționale stabilit de angajator. Totodată, un angajator nu va putea reține bani pentru contribuțiile salariaților la un astfel de fond de pensii fără acordul scris al acestora. Participanți la un fond de pensii ocupaționale vor putea fi toți cei care au venituri din salarii sau asimilate salariilor și care îndeplinesc condițiile stabilite pentru respectivul fond de pensii ocupaționale.

Conturi individuale, fără penalităţi

Potrivit actului normativ, evidența banilor vărsați la un fond de pensii ocupaționale se va face pe conturi individuale, ceea ce va permite transferul oricărui participant la un alt fond de pensii ocupaționale sau facultative, fără ca acesta să fie nevoit să plătească penalități.

În condițiile în care sunt din ce în ce mai puțini angajați ce contribuie cu bani la sistemul public de pensii, introducerea unui noi tip de pensie va asigura, cel puțin teoretic, sustenabilitatea financiară a sistemului public, prin scăderea presiunii exercitate asupra lui. Aceste pensii suplimentare vor fi complet diferite de pensiile private și pensiile facultative, pentru care salariații deja contribuie.

Ideea introducerii unei pensii ocupaționale nu este nouă, ea regăsindu-se și într-un proiect de act normativ adoptat la Senat în 2014, dar care nu a mai trecut și prin celelalte etape ale procesului legislativ, astfel că nu a ajuns să se aplice.