Joi, Ministerul Forțelor Armate franceze a anunțat că Franța a încheiat un contract cu companiile Dassault Aviation, Airbus, Indra și Eumet pentru următoarea etapă de dezvoltare a programului avionului european de luptă FCAS, potrivit Reuters.

FCAS reprezintă viitorul aviației

Future Combat Air System (FCAS) a fost anunțat pentru prima dată în anul 2017 de președintele francez Emmanuel Macron și de cancelarul german Angela Merkel și are ca scop înlocuirea avioanelor Eurofighter și Rafale cu o combinație de avioane cu și fără pilot, începând cu anul 2040.

Potrivit declarațiilor făcute de Franța, prima tranșă a contractului valorează mai mult de 3 miliarde de euro (3,2 miliarde de dolari).

Compania Eumet este un joint venture între Safran și MTU Aero Engines.

Într-un comunicat separat, compania spaniolă Indra a transmis că urmează să primească peste 600 de milioane de euro (637,80 miliarde de dolari) ca parte de dezvoltare tehnologică a proiectului. De asemenea, acest contract va crea peste 400 de noi locuri de muncă în cadrul companiei Indra și peste 1.000 în toată Spania.

Emmanuel Macron, gata să îl înfrunte pe Vladimir Putin

Liderul de la Paris s-a arătat extrem de dezamăgit de acțiunile Rusiei. Acesta chiar a spus că îl va suna pe omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a vorbi cu el despre bombardamentele și atacurile cu drone asupra Ucrainei, pe care le-a catalogat drept „crime de război”.

„Cel mai urgent subiect, azi, este să continuăm să îndemnăm la o încetare a bombardamentelor şi atacurilor cu dronă.”, a declarat Emmanuel Macron în cadrul conferinței de presă de după un summit al şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene (UE), care s-a a avut loc la Bruxelles.

„Intenţionez să-l sun în acest subiect pe preşedintele Putin, pentru că, în mod clar, o parte a acestor atacuri sunt crime de război, (ele) vizează infrastructuri civile şi civili”, a spus liderul de la Paris.

„Nu aceasta este natura operaţiunii speciale pe care a lansat-o, a războiului pe care l-a lansat la început, care era o cucerire teritorială”, a adăugat Emmanuel Macron.

„Aş vrea ca prin acest apel să reuşim să convingem anumite puteri, (ca) China, India şi altele, să ni se alăture şi să exercite presiuni asupra Rusiei.”, a mai spus acesta.