Compania Națională Poșta Română a anunțat că, din cauza sărbătorilor de iarnă în care angajații beneficiază de zile libere, distribuirea pensiilor și a drepturilor sociale va fi decalată cu câteva zile în luna ianuarie a anului 2023.

Calendarul de achitare a pensiilor în ianuarie 2023

Casa Națională de Pensii Publice a transmis că va vira contravaloarea drepturilor de protecție socială în conturile Poștei Române, cu o intârziere de câteva zile. De aceea, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul:

  • la domiciliu – în perioada 6-17 ianuarie 2023;
  • la ghișeele subunităților poștale – până la data de 19 ianuarie 2023.

„Ca şi anul trecut, salariații Poștei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, faţă de intervalul obișnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni. Este o situaţie specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajații din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie.

Menţionăm că, în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii şi subliniem că, anul trecut, Poşta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt şi a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti”, a declarat directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan.

Marius Budăi a asigurat că pensiile nu vor întârzia

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a spus însă că pensiile nu vor întârzia la începutul anului 2023, chiar dacă va exista o perioadă în care angajații Poștei Române vor avea zile libere.

„Pensiile nu întârzie. Este început de an bugetar. Pe 2 ianuarie când începem anul bugetar vom avea deschidere de conturi, virări de sume către Poșta Română. Începând din 3 ianuarie se vor plăti pensiile. Am discutat cu cei de la Poșta Română și, ca de fiecare dată, le mulțumesc că au înțeles situația. Se va lucra și în weekend așa astfel încât în calendarul stabilit pensiile să fie plătite”, a declarat acesta în cadrul unei emisiuni TV.