Anunțul care cutremură toată Europa! Vestea venită chiar de la vârful NATO: Următoarea țintă a lui Vladimir Putin va fi…

Anunțul care cutremură toată Europa! Vestea venită chiar de la vârful NATO: Următoarea țintă a lui Vladimir Putin va fi…

Sursă: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 2 septembrie 2022, 08:24

Secretarul general adjunct al NATO a vorbit recent despre conflictul militar pornit de Rusia în Ucraina. În acest context, Mircea Geoană a lansat un avertisment grav, punctând că următoarea țintă a lui Vladimir Putin va fi o țară NATO, în cazul în care ucrainenii cedează.

Care va fi următoarea țintă a Rusiei? Mircea Geoană avertizează: Este o țară NATO

Așadar, secretarul general adjunct al NATO a explicat că autoritățile europene plătesc un preț pentru „a opri imperialismul rusesc”. Potrivit acestuia, următoarea țintă a lui Vladimir Putin va fi o țară NATO, în cazul în care Ucraina pierde războiul.

„Trebuie să recunoaștem că există un preț pe care îl plătim pentru a opri imperialismul rusesc. Dacă Ucraina nu rezistă și nu îi ajutăm pe ucraineni, mă întreb care va fi următoarea țintă pentru Federația Rusă, de data aceasta o țară NATO. Este un element de prudență și de obligație strategică. Evident că este un cost mai ales pentru cei vulnerabil în societățile noastre, dar noi vorbim de un cost în bani, în timp ce ucrainenii vorbesc de costrui în vieți omenești. Sancțiunile nu sunt cauza problemelor noastre, ci războiul Rusiei.

În aceste moment, față de anul trecut, există o scădere cu 75% a importurilor de gaze. Evident că acest lucru crează o dificultate și liderii europeni caută soluții alternative. Aș vrea să ne uităm și la efectul sancțiunilor. Impactul asupra economiei, Federația Rusă nu și-a redus producția.

Ce face Rusia? Arde gazul. Pur și simplu ard gazul contribuind inclsuvi la emisii și încălzirea planetei. Dacă ne uităm la importurile de tehnologie din Occident, ele au scăzut cu 50%. Din punct de vedere al impactului asupra economiei, deși acum stau bine pentru că au banii din prețurile mari, de îndată ce prețul la energie va scădea, vor avea probleme”, a declarat Mircea Geoană la digi24.ro

Războiul provoacă o schimbare de securitate europeană

De asemenea, Mircea Geoană a spus că războiul din Ucraina provoacă „o schimbare de ordine de securitate europeană”.

„Sunt convins că vor fi luate măsuri în Europa și România ca să se ocupe de cei care vor avea cei mai mult nevoie de sprijin, va fi o iarnă foarte grea, dar dacă ne uităm la prețul plătit acum, față de câștigul de a avea o Europă decontaminată de șantajul rusesc, cu o economie cu baze mai sănătoase, eu aș spune că dacă tragem linie suntem pe plus.

Acest război provoacă o schimbare de ordine, de securitate europeană. Cancelarul german a spus la Praga că centrul de greutate al Europei să mută spre est. Țări ca Polonia și România devin țări cu o mult mai mare relevanță politică și strategică. Voința politică de a ajuta Ucraina este acolo, vedem același nivel de determinare al aliaților”, a completat secretarul general adjunct al NATO.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.