Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi seara că ar putea fi reglementat prin noua lege a educaţiei programul de afterschool din şcoli astfel încât să nu mai fie percepute taxe de la părinţi. „Afterschool-ul încercăm să îl asigurăm public. Salariul mic la cadrul didactic l-a determinat să încerce să mai facă ceva ca să supravieţuiască. (…) Eu cred că prin lege putem să reglementăm (afterschool – n.r.)”, a afirmat Ecaterina Andronescu la Realitatea TV. În opinia sa, este necesară o clarificare legislativă în această privinţă, pentru că „este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei”. „Cred că trebuie să facem o clarificare legislativă, pentru că, într-adevăr, este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei. Pentru că eşti profesor pentru învăţământul primar sau învăţător patru ore şi apoi primeşti la afterschool-ul pe care tu îl dezvolţi, tot în şcoală şi încasezi bani de la părinţi. Va trebui să găsim o soluţie. Este un fenomen de masă, aşa cum un fenomen de masă a început să fie şi acela care este tot o chestiune de etică: nu poţi să îţi chemi copilul acasă la o meditaţie particulară dacă tu îl ai elev la clasă”, a spus ministrul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că nu va mai exista manual unic iar în noua metodologie pentru elaborarea manualelor accentul cade pe calitate şi apoi pe preţ.”E deja pe site-ul Ministerului Educaţiei noua metodologie pentru elaborarea manualelor în acest an. Se renunţă la ideea de manual unic. (…) În metodologie accentul l-am pus pe calitatea manualului, pe criteriile care vizează calitatea şi care ţin de conţinutul ştiinţific corect, de adaptarea la programă, respectarea programei, adaptarea la vârsta copilului. Pe toate aceste criterii de calitate un manual poate aduna 100 de puncte, intră în a fi selectat dacă obţine cel puţin 95 de puncte. Nu va mai fi un manual unic şi vor fi editurile care vor veni cu manuale. Vor fi făcute evaluări separate pe calitate şi apoi ne uităm la preţ. Primul considerent este cel legat de calitate, pentru că până la urmă calitatea manualului contează foarte mult pe masa elevului şi a profesorului. Manualul rămâne una dintre cele mai importante resurse educaţionale”, a declarat ministrul Educaţiei marţi seară la Realitatea TV.

Andronescu a subliniat că MEN a planificat în această nouă metodologie pe manuale termenele în aşa fel încât să se asigure că vor fi la timp în şcoli. „Ceea ce ne pune sub semnul întrebării este doar potenţiala perioadă de contestaţii. Mizez pe faptul că anul acesta SEAP are un termen mai restrâns pentru soluţionarea contestaţiilor – 30 de zile – şi că vom încerca să aducem manualele la timp”, a punctat ea.

Te-ar putea interesa și: