Ministerul Educaţiei şi Cercetării transmite că un număr de 302 unităţi de învăţământ desfăşoară cursuri în Scenariul 3, care presupune participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online, conform agerpres.ro

Situația prezentată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării

În conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, se înregistrează următoarea situaţie:

  • 12.948 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;
  • 4.406 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
  • 302 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către Direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

Ministerul Educației și Cercetării reaminteşte că, potrivit ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Cercetării şi Sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este numărul total de cazuri noi de COVID-19 din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

„Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie”, afirmă Ministerul Educației și Cercetării.

Trebuie menționat că data de referinţă pentru aceste informaţii este 23 septembrie, ora 12,00.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea