Anunț de ultim moment al Ministerului Educației! Anisie a dat vestea
Decizie importantă a Ministerului Educației cu privire la școlile din România. Anunțul a fost făcut marți de minister. Ce se întâmplă cu școlile din țară.
Un număr de 344 de școli din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3, care presupune participarea tuturor elevilor la activităţi/lecţii online, informează, marţi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării condus de Monica Anisie.
Situația la zi a școlilor din România
Potrivit MEC, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, marţi, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:
* 12.474 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;
* 4.838 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
* 344 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3) care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
„Dintre cele 344 de unităţi aflate în această situaţie, 168 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 176 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, precizează MEC.
Fiecare școală în parte are un scenariu diferit
Potrivit comunicatului citat, consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către Direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.
MEC reaminteşte că, potrivit ordinului comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate – numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, se arată în comunicat.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





