Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a vorbit vineri la Antena 3 despre pensiile recalculate. Acesta a menționat că o parte din români vor primi de luna aceasta pensiile recalculate, restul primindu-le din luna ianuarie.

Întrebat cu cât ar putea să crească pensia după recalculare, acesta a precizat că nu se poate vorbi de o medie și că totul se bazează pe contribuțiile plătite și că depinte de fiecare beneficiar în parte.

„Avem recalculări la care oamenii primesc şi de 200-300 de lei în plus, dar e vorba de nivelul de contribuţii pe care fiecare l-a adus la sistemul public de pensii”, a explicat Daniel Baciu.

Pensiile au intrat deja pe card

Tot la Antena 3, șeful Casei de Pensii a anunțat că peste 4 mii de români din diasporă au primit și ei deciziile de pensionare în acest an. Daniel Baciu a precizat că unele dintre deciziile de pensionare erau mai vechi de cinci ani.

În plus, pensiile pentru luna decembrie au început să fie plătite de miercuri, 2 decembrie.

„Noi ducem o cursă de recuperare a acestor restanţe, am preluat un volum foarte mare de dosare care au ieșit din termenul legal de soluţionare de 45 zile, erau restanţe istorice foarte mari la pensiile naționale și internaționale, de 2-5 ani zile restanţe.

Am avut o cursă infernală şi continuăm, am ajuns aproape la zero, avem doar câteva dosare de o complexitate deosebită, până în 10 dosare la nivel naţional, am reușit să recuperăm aproape integral toate dosarele restante pe pensiile naționale”, a anunţat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, vineri, la Antena 3.

PNL anunță planuri mari pentru pensiile românilor

Recent, PNL a publicat programul de guvernare prin care informează ce are de gând să facă în continuare în domeniul pensiilor și nu numai în următorii patru ani.

Liberalii își propun schimbări majore în domeniul pensiilor. Printre acestea se numără inclusiv recalcularea pensiilor.

Totodată, printre planurile liberalilor se numără și creșterea anuală a punctului de pensie. Potrivit documentului, acest lucru va fi făcut în funcție de rata inflației și de majorarea salariului mediu brut.

„Aplicarea generală a principiului contri- butivității în stabilirea dreptului la pensie;

Evaluarea impactului Legii pensiilor din sistemul public pentru reducerea inechi- tăților din sistemul public de pensii;

Creșterea anuală a punctului de pensie în funcție de rata inflației și de majorarea salariului mediu brut pe economie”, se arată în programul de guvernare al PNL.