Într-una din vizitele mele în Hala Obor, mi-a atras atenția un stand cu carne. Sunt multe în zonă, dar acesta are ceva ce nu mai întâlnisem acolo: carne de rață și de curcan. Așa am ajuns să cunosc o familie care deține afacerea de mai bine de două decenii. Petru Coruț (54 de ani) este unul dintre acționari și administratorul firmei. Îmi confirmă că sunt singurii din Hală care vând carne de rață și de curcan.

A înființat firma în decembrie 2002 împreună cu soția sa, Valentina Coruț, și finul lor, Adrian Marius Dumitru. El era administrator la zona din Hală dedicată producătorilor particulari de carne și brânzeturi, iar soția lucra la Delfincom, tot în domeniul alimentar.

”A fost visul soției de mică să facă comerț. A plecat de acasă la 16 ani pentru a face școala de comerț la Constanța”, îmi explică bărbatul.

Practic, amândoi aveau experiență în domeniu.

Adrian Marius Dumitru este responsabil cu aprovizionarea standului
Adrian Marius Dumitru este responsabil cu aprovizionarea standului

Au început cu 30 de porci crescuți de ei

Au investit aproximativ 300 de milioane de lei vechi în amenajarea și dotarea standului din Hală. În ianuarie 2003, un euro valora 35.000 de lei vechi, ceea ce înseamnă că au cheltuit aproximativ 8.500 de euro pentru a debuta în afaceri. Banii nu au fost obținuți din vreun credit, ci după ce el și finul lui și-au vândut mașinile. Acum, că aveau spațiu amenajat, mai le trebuia și marfă.

Au demarat afacerea cu 30 de porci, crescuți în satul natal al soției, aflat lângă Urziceni.

”I-am crescut cu finul meu, de tranșarea lor ne ocupam tot noi și apoi îi vindeam în hală. A mers greu la început pentru că noi am deschis imediat după sărbătorile de iarnă, când lumea cumpără mai puțină carne”, își amintește Coruț.

Cu toate acestea, i-au dat într-o lună. Practic, vindeau un porc pe zi.

O altă problemă a fost reprezentată de costurile de producție ale cărnii. După ce au vândut cei 30 de porci, au realizat că abia și-au scos banii investiți în creșterea animalelor. Așa că s-au orientat către abatoare.

La două luni de la deschiderea standului, echipa de trei s-a mărit. În scenă a apărut Roxana Adelina, o tânără dintr-o comună de lângă București care acum este soția finului. Iar în această formulă ”evoluează” de mai bine de două decenii. Familia Dumitru este „specialista” standului în carnea porc, iar Coruț în cea de pasăre.

Valentina Coruț este responsabilă pentru zona de carne de pasăre a standului
Valentina Coruț este responsabilă pentru zona de carne de pasăre a standului

Păsările crescute lent, mândria standului

Carnea de porc o aduc de la abatorul din comuna Modelu, Călărași, iar cea de păsări de la Avicola Internațional Bacău.

”Toată carnea pe care o vindem provine de la animale crescute în România. Este unul dintre ingredientele succesului nostru în această zonă”, îmi explică antreprenorul.

De altfel, un calcul simplu ne arată că această mică afacere este printre puținele din Obor care nu și-au diminuat volumul de vânzări în timp. Dacă în prima lună de funcționare, ianuarie 2003, au vândut 30 de porci, undeva între cinci și sase tone de carne, acum vând patru tone de carne de porc lunar. Dar, acum mai comercializează patru tone de carne de pasăre și 500 de kilograme de rață și curcan. Adică, cam 8,5 tone de carne lunar trec prin mâinile acestei familii.

Păsările par să fie mândria standului, iar bărbatul îmi explică de unde vine diferențiatorul.

”Puiul se taie de obicei la 40 de zile, în marea majoritatea a crescătoriilor. La Avicola Bacău au păsări cu creștere lentă și le taie la 54 de zile, nu sunt îngrășate intensiv. Ceea ce face carnea mai gustoasă și mai sănătoasă”, îmi spune Petru Coruț.

Adelina Dumitru este responsabilă pentru zona de carne de porc a standului
Adelina Dumitru este responsabilă pentru zona de carne de porc a standului

Își permite să vândă mai scump ca la hipermarket

Este unul dintre motivele pentru care și-au format clienți fideli, care vin la ei încă de la începuturi. Și tot calitatea îi face pe micii antreprenori să își permită să vândă mai scump decât la hipermarketurile din zonă.

”Kaufland vinde kilogramul de carne de pui cu 20 de lei, eu îl vând cu 22 de lei și nu au scăzut vânzările. Oamenii au început să caute calitate, în ultimii ani”, explică bărbatul.

În bani, vânzările lunare înseamnă cam 90.000 de lei, iar administratorul firmei îmi spune că practică un adaos comercial de 20-25%. Merită? Este o întrebare clasică.

”Merită din toate punctele de vedere. Financiar plecăm toți acasă cu salarii decente și ducem o viață liniștită. Pentru mine și soție este domeniul ideal pentru că ne place foarte mult să vorbim cu oamenii. Și ne înțelegem foarte bine cu finii noștri, așa că avem satisfacția că muncim pentru noi”, concluzionează bărbatul.

Ține să îmi specifice că și numele firmei este o dovadă a bunei înțelegeri între cele două familii. Cordum SRL vine de la prescurtările lui Coruț și Dumitru.

Soții Valentina și Petru Coruț și fina lor Adelina Dumitru
Soții Valentina și Petru Coruț și fina lor Adelina Dumitru

Istoria seriei ”Antreprenor de Obor”

Ideea acestui serial dedicat micilor antreprenori a pornit de la postările pe care le-am găsit pe pagina de Facebook a Halei Obor. Am văzut acolo inclusiv idei pentru o masă rapidă, dar și povești scurte ale oamenilor care fac comerț în Hală.

”Când ești în pană de idei și de timp, brânza cu smântână este o variantă salvatoare. Nu știm pe nimeni care să nu iubească această gustare. 🧑‍🍳 Dacă mai pui și niște mămăliguță și un 🍳 ochi ou alături, ai o masă în toată regula, rapidă și gustoasă. Ingredientele pentru MBS-ul perfect sunt, bineînțeles, în Hala Obor”, aceasta este o postare de zilele trecute. Dacă erați în pană de idei.

Săptămâna trecută am scris povestea lui Ansuman Touray, un liberian fugit în urmă cu 22 de ani din calea războiului civil din țara sa. Dorea să ajungă în Occident, dar cei pe care i-a plătit drept călăuze l-au abandonat în România. Dar i-a plăcut la noi, așa că a decis să rămână.

Și-a deschis o mică afacere în Hala Obor, și-a întemeiat o familie și și-a cumpărat o casă. După mai bine de două decenii, are standul în același loc. Ansuman Touray vinde și astăzi încălțăminte, la fel ca la debutul micii afaceri. Povestea unui musulman care iubește creștinii o puteți citi aici.