“Pe măsură ce ne străduim să aducem oamenii împreună pentru a construi o lume mai bună, noi, la Anheuser-Busch, suntem dedicaţi reducerii emisiilor de carbon. Contribuţia noastră la creşterea pieţei de energie regenerabilă nu este doar o măsură benefică mediului înconjurător, ci şi o mişcare strategică, întrucât ne străduim să obţinem sustenabilitate pe termen lung. Acum, mai mult decât oricând, suntem încântaţi să conducem efortul global al companiei noastre către un viitor regenerabil”, a declarat Joao Castro Neves, preşedinte şi CEO Anheuser-Busch.

Cu ocazia acordului semnat cu EGP, Anheuser-Busch va achiziţiona o cantitate de energie electrică regenerabilă suficientă pentru a produce anual peste 20 miliarde de doze standard de aproximativ 355 ml, reprezentând echivalentul a 50% din electricitatea totală achiziţionată de Anheuser-Busch într-un an.

“Suntem încântaţi să colaborăm cu Anheuser-Busch, o companie care, la fel ca Grupul Enel, depune eforturi însemnate pentru a ajuta la rezolvarea unora dintre cele mai mari provocări ale lumii. Acordurile de cumpărare a energiei electrice reprezintă un model atrăgător care oferă nu numai o premisă de creştere, ci şi o certitudine a veniturilor, prin preţurile stabile. Acest acord reprezintă un alt punct de referinţă important pentru compania noastră în SUA şi la nivel global, confirmând încă o dată poziţia Enel Green Power ca partener principal pentru clienţii corporate, pe care îi ajutăm să îşi atingă obiectivele de sustenabilitate prin soluţii personalizate de energie regenerabilă, oferindu-le expertiza noastră tehnologică şi modelul de cost”, a declarat Antonio Cammisecra, CEO Enel Green Power.

Parcul eolian Thunder Ranch este situat în districtele Garfield, Kay şi Noble, Oklahoma, şi are o capacitate totală de 298 MW.

Thunder Ranch va putea genera peste 1.100 GWh în fiecare an, echivalentul cantităţii de energie electrică consumate anual de aproximativ 89.400 de gospodării din SUA.

Proiectul aduce după sine angajări în sectorul energiilor regenerabile prin crearea a aproximativ 400 de locuri de muncă temporare în perioada de vârf a construcţiei.

Investiţia globală în Thunder Ranch se ridică la aproximativ 435 milioane de dolari, investiţie inclusă în planul strategic actual al Enel.