Revista Capital: Care considerați că au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an? Ce proiecte aveti pentru acest an?

Andreea Marin: Cu siguranță, după o muncă de doi ani și jumătate de renovare și transformare a unui spațiu interior și exterior care nu a fost o treabă ușoară, un vis de o viață pentru mine a devenit acum realitate: se numește Creative Hub Voice&Visibility și este un spațiu multimedia dedicat creației, ideilor îndrăznețe care se transformă în campanii de succes, filmărilor și fotografiilor profesionale, evenimentelor indoor și outdoor (Grădina cu Miresme a Hub-ului este un loc magic), transmisiunilor live, cursurilor de dezvoltare personală, lansărilor, întâlnirilor cu oameni speciali, etc.

Un creuzet din care se nasc idei frumoase și o energie pozitivă. Apoi, pentru mine, lansarea cărții „Nu există nu se poate!”, care a ajuns acum să fie cerută nu doar în toate colțurile țării, ci și pe diverse meridiane ale lumii, a însemnat o realizare de suflet, dar și o inspirație, e cartea care nu te lasă să renunți la visurile tale, te ajută să atingi cerul cu mâna, să prețuiești viața și să o înzestrezi, ca să trăiești frumos și demn.

Ajută refugiații ucraineni să-și reclădească viața

Nu pot uita nici campania umanitară a Fundației mele, Prețuiește Viața, care a reușit să atingă un bilanț de ajutor oferit în toate județele țării și în peste 60 de spitale în perioada pandemiei de peste un milion de euro, a fost o muncă susținută ca voluntar pe termen lung și o experiență nouă, de neuitat pentru mine și echipa mea.

Recent, însă, foarte emoționantă a fost și campania în care de data aceasta m-am implicat ca Ambasador național UNICEF, dedicată cauzei Ucraina, iar acum încep un nou proiect pe această temă, care va ajuta refugiații din România în mod concret să își reclădească viața. Sunt multe alte direcții în care mă implic, dar v-am dat doar câteva exemple de proiecte de suflet.

Andreea Marin Sursă foto: Arhivă proprie
Andreea Marin Sursă foto: Arhivă proprie

R.C: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați avut de-a lungul carierei si cum le-ați rezolvat?

A.M: De pildă, când am devenit mamă, eram director de comunicare al unei companii mari de producție de televiziune, condusă de regizorul Valeriu Lazarov la nivel internațional. De asemenea, eram director de program și gazdă a celui mai vizualizat program TV de la noi.

Am decis, însă, să renunț la tot ce făceam, să fiu mamă cu normă întreagă, să simt bucuria acelor luni, până când fetița mea, mult așteptată, a mai crescut și am decis apoi să devin, din angajat, antreprenor. Aici a început o noua viață profesională pentru mine și a fost un pas important și provocator.

R.C: Care este rețeta succesului la Fundația Prețuiește Viața?

A.M: Nu cred în rețete, cred însă în oamenii care chiar pun suflet în ceea ce fac. Eu și echipa mea avem emoții, ne bate inima tare când realizăm ceva pentru oamenii care au nevoie de sprijin.

Nicio zi nu seamănă cu alta

R.C: Cum arată programul dumneavoastră zilnic?

A.M: Nicio zi nu seamănă cu alta, tocmai pentru că activitățile mele sunt foarte variate. Dar tocmai energia zilelor imprimată de felul meu de a fi aduce sens și bucurie de a trăi.

Andreea Marin Sursă foto: Arhivă proprie
Andreea Marin Sursă foto: Arhivă proprie

R.C: Aveți hobbyuri care ar putea fi evidențiate?

A.M: Sigur, iubesc să călătoresc și să străbat lumea cu pasul și mintea, să creez și să las ceva în urma mea, să cânt la pian, sa citesc, sa dansez, să fac sport, dar mai ales iubesc timpul petrecut alături de familia mea.

R.C: Care credeți că este rețeta pentru a ajunge o femeie de succes?

A.M: Nu cunosc o rețetă, dar pot spune că munca cinstită, mult timp și energie investite, imaginația nu pot lipsi. Și determinarea.

R.C: Cum v-ați caracteriza într-o singură frază?

A.M: Sufletistă, îndrăgostită de oameni și prețuind viața, chiar și în momentele ei de impas.

R.C: Ne puteți indica un dicton care să vă definească?

A.M: Nu există nu se poate! Este motto-ul meu în viață.