Într-un interviu dat la Pro TV, Andreea Esca a confirmat ceea ce Capital.ro anunța încă de acum 10 zile, în exclusivitate. Materialul cu primele informații legate de Esca poartă titlul de EXCLUSIV: Cutremur la PRO TV. Cea mai mare vedetă a postului, infectată cu coronavirus. 

Ea a povestit momentele dramatice prin care a trecut.

“Aveam senzația că văd un film îngrozitor și îmi doream doar să se termine, să mă trezesc și să-mi spună cineva că nu a fost adevărat. Numai că, din păcate, situația se agrava. La un moment dat mi-a scris Alex un mesaj, pentru că nu mai putea să vorbească, și mi-a spus: nu știu ce să fac, mă simt rău, din ce în ce mai rău și mi se propune să fac această trasfuzie cu plasmă de la bolnavi, pentru că altfel va fi mult mai rău. Sigur că avea dubiile lui, pentru că e vorba de o transfuzie și te gândești la tot felul de lucruri, însă am spus da, da, spune da și hai să facem asta pentru că lucrurile se văd că nu merg înspre bine. Ceea ce s-a și întâmplat și am făct foarte bine că am făcut această alegere, pentru că a început să i se îmbunătățească considerabil starea de sănătate.” – a mai spus Andreea Esca la Pro TV.

Un episod a marcat-o însă total. S-a petrecut în spital, în momentul în care era internată. Întrebată dacă a putut intra în contact cu soțul ei, Esca a dezvăluit că nu a luat legătura deloc cu Alexandre Eram cât a fost în spital, iar el la ATI, și că de la etajul unde acesta era internat se auzea un om ”care implora Divinitatea și cerea ajutor” în continuu. 

“Cred că ar trebui să mulțumim în fiecare zi și să fim niște oameni credincioși, dar atunci când suntem bolnavi, să cerem ajutorul medicilor, să avem încredere în ei și să le mulțumim, să știm să le mulțumim pentru ceea ce fac pentru noi. Pentru că dacă ați sta măcar o zi într-un spital, să înțelegeți condițiile în care trebuie să lucreze non-stop, cazurile cu care au de-a face. Numai dacă ați sta o zi să-l ascultați pe omul acela, care în fiecare noapte cerea mila cuiva, cred că ați fi mult mai indulgenți și cu medicii, și voi între voi. Și cred că ați fi în general mai indulgenți cu viața.” – a mai spus Esca.