Pentru cine nu are un grafic al SNP conţinând cel puţin o medie aritmetică, cauza declinului acţiunii se numeşte Arpechim. Dar pentru cei care urmăresc bursa cu analiza tehnică (grafice+indicatori tehnici), cauza se numeşte SNP, este evidentă pe orice grafic şi datează de mult timp (violarea mediei de 50 de zile în noiembrie 2006). Alăturat avem un grafic zilnic sub forma lumânărilor japoneze, iar în subchartul 2, indicatorul Rate-Of-Change (ROC), cu o perioadă de 20 zile.

Primul are rolul de a-i trezi pe cei care încă mai speră într-o schimbare de trend, iar ROC să indice când ar fi un moment bun de intrare în SNP. Cele trei linii de trend descendent (în albastru) arată clar cât de negativ este trendul SNP. În aceste condiţii, orice cumpărare pe o creştere de preţ este foarte riscantă, deoarece este considerată o reacţie în trend descendent. Nivelele de rezistenţă vor trebui depăşite pentru ca încrederea într-o schimbare de trend să crească. Chiar dacă preţul va trece deasupra acestor rezistenţe, raportul risk/reward va deveni mai bun pentru cumpărare numai dacă indicatorul ROC se va afla în teritoriu pozitiv (deasupra referinţei zero) şi cu preţul deasupra mediei de 50 de zile EMA(50). Preţul se poate întoarce sub forma unei reacţii, dar dacă ROC<0, semnalul de intrare este fals. În acest moment, 0,5000 este suport psihologic solid. O rupere a acestuia provoacă două efecte contradictorii: (1) 0,5000 devine rezistenţă (2) oportunităţi de a câştiga pe termen foarte scurt tranzacţionând cu obiectiv rezistenţa sau puţin mai sus.

Evoluţia acţiunilor SNP devine o lecţie instructivă în trading şi analiză tehnică, o lecţie despre cum să nu speri în minuni, o lecţie despre importanţa unei banale medii aritmetice de 50 de zile. Şi ce este mai important, o lecţie despre bani blocaţi, în timp ce alte segmente ale bursei înregistrează câştiguri considerabile.

46-3312-26_snp06062007.jpg

 Sursa: http://ta.educofin.com