Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat un nou calendar de licitații pentru luna iulie 2025, în cadrul cărora vor fi scoase la vânzare mai multe autovehicule intrate în patrimoniul statului. Acestea provin din confiscări sau executări silite și vor fi comercializate prin intermediul direcțiilor teritoriale.

Potrivit datelor oficiale, prețurile de pornire sunt cuprinse între 300 de euro și 19.000 de euro, în funcție de model, vechime și stare tehnică.

Mașini, utilaje și remorci puse la dispoziție de ANAF pentru licitația din 10 iulie

Prima serie de licitații organizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în luna iulie este programată pentru data de 10. Evenimentele vor avea loc în mai multe orașe din țară și includ vânzarea unor bunuri precum autoturisme, autoutilitare și semiremorci, intrate în posesia statului prin confiscări sau executări silite.

La Timișoara, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (D.G.R.F.P.), prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (A.J.F.P.), pune în vânzare un Hyundai i30 fabricat în 2016. Vehiculul este înmatriculat, iar prețul de pornire este de 19.975 lei, fără TVA.

Tot în aceeași zi, la Satu Mare, se licitează o semiremorcă frigorifică Lamberet, fabricată în 2007. Aceasta este înmatriculată în Serbia, dar nu are verificare tehnică valabilă. Prețul de pornire este de 42.066 lei, TVA inclus.

În Cluj-Napoca, se vor putea achiziționa un Hyundai Accent din 2007 (diesel, 1493 cmc) cu preț de pornire de 7.000 lei și un Mercedes Benz Sprinter din 2003 (2148 cmc) la 14.500 lei.

licitatii ANAF
SURSA FOTO: ANAF

La Budești (județul Călărași), ANAF va scoate la vânzare un Dacia Logan fabricat în 2010. Mașina este descrisă ca fiind într-o stare bună, iar prețul de pornire este de 7.416 lei, fără TVA.

Alte licitații importante din 11 și 14 iulie

Pe 11 iulie, în municipiul Reșița, va avea loc o licitație pentru un Ford Focus break, culoare gri, fabricat în 2007, motor diesel de 1560 cmc. Autoturismul nu are baterie, iar prețul minim de achiziție este 3.075 lei, fără TVA.

Pe 14 iulie, în Timișoara, sunt scoase la vânzare două autoturisme de mici dimensiuni. Este vorba despre un Daewoo Matiz din 2005, la un preț de pornire de 1.509 lei, și un Daewoo Tico din 1999, care poate fi cumpărat de la 1.459 lei. Ambele prețuri nu includ TVA.

Vehicule grele și moderne, pe 15 și 21 iulie

În data de 15 iulie, la Zalău, D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, prin A.J.F.O. Sălaj, organizează o licitație pentru o remorcă Hirth PHD. Aceasta a fost fabricată în 2018, are culoare gri și lungimea de 10,24 metri. Prețul de pornire este 44.200 lei.

Data de 21 iulie aduce o serie de oferte variate. În Deta (județul Timiș), este pus în vânzare un Mercedes-Benz Vito 116CDI, fabricat în 2011, cu preț minim de 38.800 lei. În Deva, potențialii cumpărători pot licita pentru o Dacia Jogger Comfort Eco din 2022, cu 72.000 km, la un preț de pornire de 66.166 lei. Tot aici, se oferă și un SUV Toyota C-HR din 2017, cu 126.000 km, la 94.523 lei, fără TVA.

În aceeași zi, la Timișoara, sunt listate spre vânzare trei autoturisme: un Volkswagen Multivan 7DB din 1998, un Audi A4 8E din 2005 și un Dacia Logan din 2007. Prețurile de pornire pentru aceste vehicule sunt 34.030 lei, 17.218 lei și respectiv 13.344 lei, toate fără TVA.

Ultimele șanse: licitațiile din 22 iulie

Ultima zi anunțată pentru licitațiile din luna iulie este 22. În Timișoara, autoritățile fiscale pun în vânzare o autoutilitară Volkswagen Sharan din 1999, cu motor diesel și culoare neagră. Aceasta este înmatriculată și are un preț de pornire de 4.163 lei, fără TVA.

Tot în Timișoara, în aceeași zi, se va licita și un Chevrolet Captiva din 2007, cu motor diesel de 2000 cmc, descris ca fiind în stare bună. Prețul de pornire este de 17.800 lei, fără TVA.

La Deta, este disponibil un Volkswagen Caddy din anul 2000. Acest vehicul este înmatriculat, iar prețul minim de licitație este 4.125 lei. Acesta nu este supus TVA.