În această situație se află românii care au primit dobândă pentru economiile depuse la bancă, dar și românii din străinătate.

ANAF n-a dat prea multe explicații, ci doar un termen limită. 30 iunie este data până la care Mircea Suceavă trebuie să-și plătească datoriile pentru a nu fi executat silit.

Potrivit stirileprotv.ro, acesta şi-a depus economiile în bancă şi, în 2015, a încasat o dobândă de 12 lei. Acum, după 4 ani, a aflat de la ANAF că e dator statului cu 348 de lei.

În aceeași situație sunt și alți români care sunt obligați să achite contribuţia la sănătate corespunzătoare salariului minim pe economie chiar dacă veniturile lor au fost mai mici.

„Am venit aici la ANAF să văd de unde e venitul de 96 de lei şi cum fac din 96 de lei să plătesc cei 348 de lei datoraţi şi poate îmi rămâne şi mie ceva până la urmă… Mi se pare aberant”, spune un alt contribuabil. “Nu mai sunt bani la buget, sunt problemele care sunt, tara se împrumuta de pe unde apucă şi hai să mai luăm şi de pe pielea cetăţenilor ceva.”

Și românii din străinătate au de suferit. Aceștia s-au trezit că trebuie să plătească contribuția pentru asigurarea de sănătate și în România, deși o plătesc în țara în care muncesc.

“Ginerele meu care de 13 ani este în Anglia, îşi plăteşte acolo toatre birurile, ce are de plătit, spune că acum are de plătiţi şi aici la asigurare, la casa de sănătate, 348 de lei.”

“Eeste inechitabil pentru că plăteşti o contribuţie pentru nişte servicii medicale de care nu ai beneficiat. Pentru că plăteşti în 2019 pentru perioada 2015 – 2016 şi atuncea nu ai beneficiat se serviciile medicale. Sau, dacă ai fost bolnav atunci, cei de la sănătate te-au obligat să plăteşti”, explică Gheprghe Ialomiţianu, fost ministru de finanţe.

Până acum, ANAF nu a dat nicio explicație pentru aceste decizii de impunere.