Potrivit ordinului Publicat în Monitorul Oficial, persoana fizică cu avere mare ca „persoana fizică rezidentă fiscal în România, care deține o avere, atât în România, cât și în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Națională a României, pe baza datelor deținute/obținute de ANAF, în conformitate cu dispozițiile legale”.

ANAF va întocmi persoanelor fizice cu averi mari

Averea se va estima pe baza datelor și informațiilor deținute sau obținute de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la următoarele elemente patrimoniale: a) bunurile imobile deținute; b) bunurile mobile deținute; c) activele financiare deținute, averea reprezentând suma valorilor aferente tuturor acestor elementele patrimoniale.

Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF va stabili cine face parte din categoria persoanelor fizice cu averi mari. În grupul extins al acestora vor fi incluși soții, soțiile, rudele, precum și afinii acestora până la gradul al doilea.

Vor fi luate în considerare și rudele de gradul doi

Agenția Națională de Administrare Fiscală va notifica persoanele fizice în legătură cu faptul că acestea fac parte din categoria celor cu averi mari.

Notificarea va cuprinde: (a) informații cu privire la îndeplinirea criteriului de avere; (b) prezentarea elementelor pe baza cărora s-a estimat averea; (c) prezentarea abordării Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a cadrului legal adoptat, în scopul asigurării conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari.

Grupul persoanelor fizice cu averi mari este actualizat odată la 3 ani, prin introducerea eventualelor noi persoane fizice cu averi mari, și o dată la 6 ani, în sensul eliminării persoanelor fizice care nu mai îndeplinesc acest criteriu. Concomitent cu actualizarea acestuia se actualizează, de asemenea, grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari.

În scopul asigurării conformării fiscale voluntare a persoanelor fizice care fac parte din cele două grupuri (grupul persoanelor fizice cu averi mari și grupul extins al acestora) ANAF poate proceda la: (a) aplicarea unor tratamente fiscale alternative de creștere a conformării fiscale voluntare, pe baza riscurilor identificate; (b) selectarea, pe baza analizei de risc, a persoanelor fizice care prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile, în vederea efectuării de verificări ale situației fiscale personale/verificări documentare, în condițiile legii.