După o investigaţie care a durat mai mulţi ani şi eşuarea negocierilor pentru un acord în afara justiţiei, banca elvețiană este acuzată de fraudă fiscală în formă agravată şi spălare de bani, precum şi de atragerea ilegală de clienţi în Franţa, informează News.ro.

UBS, cea mai mare bancă din Elveţia, divizia sa franceză şi şase directori de rang înalt sunt judecaţi în Franţa începând de luni sub acuzaţia că au ajutat clienţi bogaţi să evite plata taxelor în această ţară, riscând amenzi de până la 5 miliarde de euro, transmite Reuters.

Banca intenţionează să se apere în justiţie.

”După peste şase ani de proceduri legale, vom avea în sfârşit oportunitatea să răspundem la acuzaţii deseori nefondate”, a anunţat vineri banca elveţiană.

UBS a devenit mai riguroasă în practicile sale de afaceri după criza financiară din 2008, o serie de scandaluri care au afectat unele dintre cele mai mari banci din lume şi impunerea unor reglementări mai stricte de către autorităţile de reglementare, potrivit analiştilor.

Procesul din Franţa urmează unui proces  judiciar similar din Statele Unite, în urma căruia UBS a acceptat plata a 780 de milioane de dolari, în urma unui acord. În Germania, UBS a convenit în 2014 plata unei amenzi de 300 de milioane de euro.

În timpul investigaţiei din Franţa, UBS a refuzat un acord în care autorităţile au propus plata unei amenzi de 1,1 miliarde de euro. Suma corespunde unei cauţiuni plătită deja de UBS, potrivit unor surse judiciare.

 

 

Te-ar putea interesa și: